Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

S-a deschis ştrandul din Ostroveni

Râmnicenii care vor să se răcorească pot merge de acum înainte la baza de agrement din Ostroveni. Aceştia vor avea la dispoziţie trei bazine, unul cu apă sărată şi alte două cu apă dulce. Vizitatorii ştrandului vor avea mai mult spaţiu pentru a sta la plajă. Primăria Râmnicului a extins plaja cu aproape 2500 mp faţă de anii trecuţi. De asemenea, s-au executat lucrări pentru amenajarea locurilor de parcare de la intrarea în ştrand.  „Ne-am străduit să-i surprindem pe râmniceni. În acest an, în bazinul mare a fost introdusă apă sărată. Am amenajat parcările de la intrarea în bază. Avem peste 200 de locuri de parcare. Îi aşteptăm pe râmniceni şi pe turiştii din alte judeţe să se bucure de soare”, a declarat primarul interimar Ion Gigi Matei. Intrarea la ştrand este liberă până marţi. De săptămâna viitoarea, preţul unui bilet pentru adulţi este de 6 lei, iar pentru copii de 4 lei.

MAGDA POPESCU