Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Dobre este primar de meserie

• Localitatea Dăeşti a înflorit de când o administrează

REALIZĂRI. Unul dintre cei mai longevivi primari din judeţul Vâlcea este fără îndoială cel al localităţii Dăeşti. Edil al comunei încă din anul 1990, Ion Dobre a reuşit de-a lungul timpului să implementeze mai multe proiecte, care au avut menirea de a dezvolta localitatea. Primarul are planuri mari în continuare, însă o prioritate pentru el este modernizarea tuturor drumurilor din localitate. Aşadar, Ion Dobre se poate considera un om împlinit atât în plan profesional, cât şi în plan personal. De curând, cele două fete ale sale au câştigat mai multe premii la concursuri de frumuseţe  naţionale şi internaţionale.

Rep.: Domnule Dobre, de cât timp sunteţi primar al localităţii Dăeşti şi ce v-a determinat să intraţi în administraţia publică locală?

Ion Dobre: Am ajuns primar al comunei Dăeşti cu ocazia revoluţiei din 1989 când s-a format acel Front al Salvării Naţionale şi, ulterior, dintre membrii aleşi în Front de cetăţenii din localitate s-a desemnat un primar. Prima dată a fost desemnat un anume Vasile Tănase, iar prin luna aprilie sau mai am fost desemnat eu. Aşadar, numai acel val de nebunie a făcut ca să ajung în politică. La alegerile din 1992, am vrut să candidez din partea PNŢCD-ului, însă, cu doar câteva zile înaintea alegerilor, conducerea de atunci a partidului a decis să desemneze un alt candidat, un inginer agronom pe care ei l-au văzut mai bine cotat şi, astfel, am fost nevoit să candidez independent. Îmi amintesc că am intrat în turul doi cu Vasile Tănase şi nicidecum cu candidatul PNŢCD-ului şi am câştigat. Deci, sunt primar încă din 1990 fără întrerupere. Am decis să rămân în administraţia publică locală pentru că îmi doream foarte mult să dezvolt puţin localitatea, pentru că în anul 1990, comuna Dăeşti, deşi era la 15 kilometri faţă de municipiul Rm. Vâlcea, era uitată de lume. Aveam un drum judeţean care nu era asfaltat, nu aveam apă curentă decât la Unitatea Specială şi de acolo oamenii şi-au mai făcut legături ilegale. Sigur că din surplusul unităţii se dădea şi comunei pe nişte conducte introduse de Primărie, însă apa era cu porţia, adică de două ori pe săptămână, câteva ore. Mai mult decât atât, nu aveam telefoane, canalizare, gaze, electricitate într-un sat, iar drumurile erau la pământ. Aceste lucruri m-au determinat să candidez de fiecare dată. Este adevărat că eram şi tânăr în acea perioadă şi toată lumea era dornică să mă ajute. Încet, încet am reuşit să mă angrenez şi să îmi placă administraţia publică locală.

Rep.: Acum, după 20 de ani de când sunteţi primari, care sunt lucrurile de care sunteţi mândru?

I.D.: Am câteva bucurii privind realizările de-a lungul timpului. Prima mea mare bucurie a fost în 1994, când am reuşit să asfaltăm acest drum judeţean pentru că era groaznic să mergi pe el, iar oamenii erau nevoiţi să-şi ţină toată ziua geamurile închise din cauza prafului. Mai apoi, am trăit o bucurie imensă când am reuşit să introducem alimentarea cu apă în toate cele trei sate ce au ieşire la drumul judeţean: Sâmbotin, Dăeşti şi Fedeleşoiu; electrificarea satului Băbueşti, pentru că abia în anul 2000 s-au racordat la curent toţi locuitorii de acolo la curent şi am extins reţeaua şi în cartierele Fuereşti şi Berila. O altă realizare mare de care sunt mândru este introducerea canalizării în toată localitatea, proiect care este aproape de finalizare. De asemenea, aş mai putea menţiona reabilitarea Stadionului Fedeleşoiu, reabilitarea şi modernizarea tuturor şcolilor din localitate, reînfiinţarea echipei judeţene de fotbal şi multe altele.

Rep.: În continuare ce proiecte mai aveţi pentru localitatea pe care o conduceţi?

I.D.: Cea mai mare nemulţumire a oamenilor din localitate este starea drumurilor comunale şi săteşti. În afară de drumul judeţean care este în administraţia Consiliului Judeţean Vâlcea, cred că drumurile noastre săteşti sunt o mare problemă. Mulţi dintre colegii mei primari au reparat prima dată drumurile, iar apoi au început să bage apă şi canalizare. Ei bine, noi am luat-o invers. Aşa cum v-am spus am reuşit să introducem apă în toată localitatea şi în curând se va da drumul şi la canalizare, iar acum mă voi zbate cu toate puterile pentru a moderniza şi a asfalta drumurile şi uliţele. Am avut şi un proiect european pe măsura 3.2.2, însă nu am reuşit să obţinem fondurile, pentru că nu ne-au declarat eligibili. Eu sunt hotărât, însă, să merg mai departe, voi repune documentaţia şi încerc să o duc la Ministerul Dezvoltării. Sper ca aceste drumuri, indiferent cu ce fonduri, să fie modernizate. Mai avem încă un proiect pe fonduri europene, pentru modernizarea drumurilor din extravilanul localităţii. La ora actuală documentaţia este gata şi proiectul este în stadiul în care cei de la Craiova îi verifică eligibilitatea. De asemenea, mai avem un proiect pentru realizarea unui parc de circa un hectar în satul Fedeleşoiu şi am mai depus o documentaţie pentru un proiect european de dezvoltare a grupurilor de acţiune locală. La acest ultim proiect am fost de curând la câteva cursuri la Craoiva, împreună cu primarii din localităţile Muiereasca, Bujoreni şi Sălătrucel. Dacă vom reuşi să ajungem printre aceste 80 de grupuri de acţiune din ţară va fi un succes, pentru că, ulterior, se vor aloca până la 2,8 milioane de euro pentru cele patru localităţi din judeţul Vâlcea.

Rep.: Ca şef al administraţiei publice locale din Dăeşti cum vă descurcaţi cu partea economică?

I.D.: Având în zonă câţiva agenţi economici mai dezvoltaţi şi care nu au resimţit, încă, această criză financiară, pot spune că am avut noroc să strângem fonduri satisfăcătoare din taxe şi impozite locale. Faţă de alte primării din judeţul Vâlcea pot spune că am reuşit să dăm salariile la timp, să igienizăm şcolile, să luăm combustibil pentru şcoli, pentru căminul cultural şi pentru Primărie. Până la finele anului cred că ne vom descurca destul de bine cu cheltuielile pe utilităţi, însă vom aveam probleme pe partea socială pentru că nu primim fondurile de la Guvern pentru însoţitorii persoanelor cu handicap şi pentru persoanele ce primesc ajutor social.

Rep.: Ca politician, pentru că sunteţi membru cu ştate vechi în PSD Vâlcea, cum vedeţi actuala guvernare a ţării şi care este punctul dvs. de vedere în privinţa măsurilor de austeritate luate de Guvernul Boc?

I.D.: După cum bine aţi văzut şi la nivel naţional, noi, social-democraţii, nu suntem de acord cu aceste măsuri luate de Guvernul Boc. Preşedintele nostru, Victor Ponta, a ieşit de nenumărate ori în public şi a propus alte măsuri decât acestea, măsuri pe care noi le considerăm mult mai bune. Până la urmă, noi pe plan local, suntem obligaţi să ne conformăm şi să reducem toate cheltuielile şi, apoi, vom aştepta să vedem ce efect au toate aceste măsuri. Nu este exclus să ne trezim prin octombrie – noiembrie cu alte măsuri de austeritate. Guvernul şi-a asumat riscuri mari, iar cota de popularitate a miniştrilor şi a pedeliştilor în general este într-o continuă scădere, semn că românii nu sunt mulţumiţi de cum conduc ţara. Cu toate acestea eu cred că alegerile se vor organiza la timp, adică în 2012.

Rep.: În final, domnule primar sunteţi tatăl a două fete minunate care au câştigat de curând premii importante la concursuri naţionale şi internaţionale de frumuseţe…

I.D.: Da, este adevărat şi sunt foarte mândru de ele. Pot spune că sunt un tată fericit pentru că am două fete extraordinare. Andrada, fata cea mare, a fost de curând în Bulgaria unde s-a desfăşurat concursul Little Miss Planet 2010, luând locul doi. Şi fata cea mică, Karina, a reuşit să câştige titlul de Vice Mini Miss România 2010 la concursul Mini Miss şi Mini Mister România 2010. La cel de al 3-lea concurs la care au participat, Mini Top Model România 2010, amândouă fetiţele au luat premii. Andrada a obţinut trofeul Mini Silver Top Model, iar Karina titlul de Mini Top Model România 2010. Acum fata cea mare trebuie să participe concursul Prinţesa Lumii, care va avea loc în luna noiembrie, undeva în Rusia. Să vedem cum vom reuşi să-i asigurăm partea financiară, pentru că, vă spun, este foarte greu.

CLAUDIA STANCIU