Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

GIGI MATEI: Nu l-am împrumutat pe secretarul Didoiu cu bani!

foto arhiva Vocea ValciiPrimarul interimar Ion Gigi Matei ne-a declarat că este consternat de declaraţiile făcute de un râmnicean, aflat în conflict cu familia secretarului Primăriei Râmnicu Vâlcea, Ion Didoiu, precum că secretarul ar fi împrumutat suma de 20.000 de euro de la Ion Gigi Matei. Primarul interimar consideră aceste declaraţii nereale, defăimătoare şi îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în judecată pe Valentin Pătru, cel care a făcut aceste afirmaţii.

„Sunt pur şi simplu revoltat. Habar nu am despre ce este vorba, însă vă spun că domnul Didoiu nici măcar nu mi-a cerut bani împrumut. Nu am avut niciodată asemenea discuţii, în afară de cele instituţionale”, ne-a declarat Ion Gigi Matei.

Secretarul Primăriei Râmnicu Vâlcea, Ion Didoiu, susţine că respectiva sumă de 20.000 de euro a fost plătită dintr-o linie de credit a societăţii administrate de soţia sa. „Eu nu am discutat nici cu domnul Pătru şi nici cu altcineva despre o presupusă sumă împrumutată de la primarul Matei. Sunt aberaţii ceea ce susţine domnul Pătru, care pot fi demonstrate cu uşurinţă. Suma de 20.000 de euro a fost plătită dintr-o linie de credit a societăţii administrate de soţia mea, de la o bancă comercială, iar respectiva sumă a fost virată prin virament bancar, în contul lui Pătru, ca persoană fizică, tranzacţia fiind consemnată printr-un act autentic încheiat în faţa unui notar public”, ne-a declarat Ion Didoiu.