Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dumitru Blejan construieşte un cămin de bătrâni la Scundu

Realizările din actualul mandat al primarului localităţii Scundu, Dumitru Blejan, reprezintă împlinirea promisiunilor făcute acum patru ani de zile. Ţinând cont de toate acestea, primarul Dumitru Blejan (PSD) vine, acum, în faţa electoratului propunând o nouă strategie menită să continue programele deja începute, dar şi demararea de noi proiecte, care să conducă la modernizarea şi dezvoltarea comunei pe termen lung. Comuna Scundu este una dintre localităţile vâlcene care a avut parte de-o transformare vizibilă în mandatul primarului Dumitru Blejan. Primarul în exerciţiu al localităţii Scundu este un om de iniţiativă, el câştigând respectul cetăţenilor prin perseverenţă şi devotament.  

Anul trecut, primarul din Scundu, Dumitru Blejan, a demarat, în colaborare cu Primăria Orleşti, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, un proiect integrat, pe PNDR, Măsura 3.2.2, în valoare de nu mai puţin de 6 milioane de euro. În cadrul acestui proiect, Dumitru Blejan a cuprins alimentarea cu apă şi canalizarea în toată localitatea, precum şi realizarea unui cămin de bătrâni. Trebuie menţionat că reţeaua de canalizare s-a realizat în proporţie de 90%, iar alimentarea cu apă este în curs de finalizare.

Aşa cum spuneam, în cadrul acestui proiect se va realiza şi un cămin de bătrâni în localitatea Scundu, ce urmează să asigure servicii de asistenţă socială pentru vârstnicii din localitate. Primarul Dumitru Blejan ne-a mărturisit că acest cămin va avea o capacitate de 46 de locuri, iar acolo vor fi primiţi bătrâni din tot judeţul. Edilul susţine că acest proiect va veni şi în ajutorul tinerilor din localitate, acolo creându-se multe locuri de muncă. Pentru a putea susţine financiar căminul de bătrâni, primarul Blejan a cerut sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, care i-a promis o colaborare necondiţionată. „Este o investiţie extrem de importantă şi ştiu că sunt foarte mulţi bătrâni în judeţul Vâlcea care nu au unde să se ducă şi poate sfârşesc pe drumuri. Eu vreau să vin în sprijinul acestor bătrâni, dar pentru a putea face faţă cheltuielilor ne-am gândit la un parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea. Când ne-am angajat să facem acest cămin de bătrâni, ne-am obligat să-l şi gestionăm cel puţin cinci ani de când se finalizează. Tocmai de aceea este un mare pericol, în condiţiile în care vom fi urmăriţi de instituţiile statului. Dacă nu vom fi sprijiniţi, există pericolul să pierdem banii europeni. Din fericire, am găsit un sprijin în preşedintele Ion Cîlea” – ne-a declarat primarul localităţii Scundu, social-democratul Dumitru Blejan.

CLAUDIA STANCIU