Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Comuna Berislăveşti, modernizată la standarde europene

Localitatea Berislăveşti este una dintre cele mai dezvoltate comune din judeţul Vâlcea, fiind condusă de primarul liberal Ion Buşagă. Edilul a reuşit să facă în două mandate de primar ceea ce nu au reuşit alţii în cinci. Drumuri reabilitate, şcoli modernizate, cămine culturale dotate, dar şi construirea unei fabrici de produse lactate sunt doar câteva din realizările primarului localităţii Berislăveşti. Infrastructura a fost mereu pe primul loc şi de aceea, încă din anul 2009 şi până în prezent, Ion Buşagă s-a preocupat să asfalteze drumurile comunale, construind şi un pod modern cu două benzi de circulaţie în zona Mănăstirii Berislăveşti. S-au asfaltat drumurile comunale Scăueni – Rădăcineşti, Sofica, Grigoriţa – Valea Ogrăzii, Negrilă, Dăngeşti şi Berislăveşti – Codrea. Mai mult, a fost realizat proiectul „Extinderea sistemului de alimentare cu apă în comuna Berislăveşti”, fiind introdusă reţeaua de apă pe o porţiune de încă 25 de kilometri. „O extindere s-a realizat în satul Rădăcineşti unde au fost construite două captări cu drenuri, un rezervor de apă, staţie de clorinare şi o reţea de aducţiune până în satul Scăueni. Cealaltă extindere s-a executat în satele Dăngeşti, Brădişor şi Stoeneşti. Având în vedere că în urma adjudecării prin licitaţie s-au economisit bani, aceştia au fost folosiţi pentru executarea altor extinderi ale reţelei de distribuţie de apă. Din păcate proiectul nu a putut cuprinde toate uliţele, dar gospodăriile ce au rămas fără apă curentă le vom avea în vedere în momentul în care vom găsi surse de finanţare” – ne-a declarat primarul localităţii Berislăveşti.

Aşa cum spuneam, una dintre cele mai importante realizări ale primarului Ion Buşagă este fabrica de procesare lapte ce s-a făcut în fosta locaţie a brutăriei Cooperativei de Consum din satul Stoeneşti. „Această investiţie este extrem de importantă, necesară şi oportună pentru locuitorii comunei, dar şi pentru cei ai localităţilor vecine pentru că aceştia trebuie să  fie stimulaţi să continue să crească şi să deţină bovine şi să poată să valorifice producţia de lapte la un preţ bun” – ne-a mai spus primarul Buşagă.

CLAUDIA STANCIU