Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENȚIE! Primăria Râmnicu Vâlcea caută să angajeze CONSILIER JURIDIC

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacantă de consilier juridic, clasa I, grad profesional principal – Serviciul Achiziţii Publice – Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Rm.Vâlcea.

Concursul va avea loc în data de 12 ianuarie 2016, la ora 10.00, când va avea loc proba scrisă.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea a III-a, la sediul Primăriei din Râmnicu Vâlcea.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G.nr. 611/2008, modificată şi completată de H.G. nr. 1173/2008.

Cei interesați să se înscrie la concurs trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lunga durată în domeniul ştiinţe juridice, precum și minimum 5(cinci) ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.