Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENŢIE FERMIERI! Doar azi şi mâine mai puteţi depune cererile unice de plată pentru 2016

Mâine, 5 iulie a.c., este ultima zi în care fermierii mai pot depune cererile unice de plată pentru anul 2016, potrivit unei informări recente a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). De altfel, persoanele care depun cererile în perioada 11 iunie – 5 iulie sunt penalizate pentru întârziere.

Fermierii activi au putut depune cererile unice de plată pentru 2016, fără a fi penalizaţi, până pe 10 iunie, aşa cum a stabilit Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 817/2016, publicat în Monitorul Oficial la finalul lunii mai şi care a modificat termenele-limită prevăzute anterior.

În acelaşi timp însă, conform normelor în vigoare, fermierii dispun şi de o perioadă suplimentară de depunere de 25 de zile calendaristice, în caz că nu s-au putut încadra în termenul iniţial, însă sunt penalizaţi pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.

Astfel, potrivit informaţiilor transmise redacţiei noastre de reprezentanţii APIA, ultima zi în care se mai pot depune cererile unice este mâine. Practic, pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, autorităţile scad 1% din suma la care fermierii ar fi avut dreptul dacă ar fi depus documentele pana pe 10 iunie.