În data de 11 septembrie 2013, Jose Maria Madiedo, profesor la Universitatea spaniolă din Huelva, urmărea două telescoape de monitorizare lunară în momentul în care a remarcat un puternic fascicul luminos în Mare Nubium („Marea norilor”, în latină), un bazin lunar umplut cu lavă răcită. Acel fascicul era aproape la fel de luminos ca Steaua Polară şi ar fi trebit să fie vizibil cu ochiul liber şi de pe Terra, a precizat organizaţia britanică Royal Astronomical Society (RAS), citată de MEDIAFAX, care a inclus acest eveniment în buletinul ei lunar. Potrivit calculelor astronomului spaniol, asteroidul avea o greutate de aproximativ 400 de kilograme, un diametru cuprins între 60 centimetri şi 140 centimetri şi avea o viteză de peste 60.000 de kilometri/oră în momentul în care s-a prăbuşit pe Lună. Viteza era atât de mare încât această rocă s-a vaporizat instantaneu în punctul de impact, făcând un crater cu diametrul de 40 de metri şi producând o căldură intensă, sursa flash-ului luminos observat de pe Terra.
Un asteroid s-a prăbuşit pe Lună
