Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Student român, ucis în Marea Britanie

Un elev român care studia la College University din Londra a fost ucis de un şofer teribilst care a fugit de la locul accidentului. Cosmin Cocora, în vârstă de 24 de ani, a fost transportat de urgenţă la spital, unde a murit din cauza rănilor suferite la cap. Potrivit autorităţilor, pe 22 decembrie 2015, la ora 4 dimineaţa, pe A6 Garstang Road, un şofer l-a accidentat mortal pe Cosmin după care a fugit de la locul impactului.

Autorităţile din Lancashire cer ajutorul cetăţenilor pentru a-l identifica pe şoferul fugar. De asemenea, autoritățile încearcă să reconstituie ultimele clipe din viața studentului. El a fost văzut ultima dată în centrul comercial Preston cu o valiză, care a dispărut în urma accidentului, scrie ştiridiaspora.com.

Familia tânărului a transmis presei britanice un mesaj emoţionant: ”Un copil extraordinar, absolvent al University College London, a părăsit această lume prea devreme la vârsta de 24 de ani. Odihneşte-te în pace dragul nostru, noi te vom iubi mereu”.