Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prefectul înjură mass-media pentru că-i mediatizează abuzurile

Petre Ungureanu se jură că e un prefect democratic, luminat, deşi a dat afară din clădirea prefecturii, fără preaviz, două instituţii ale statului conduse de directori cu simpatii USL-iste. Înţelepciunea prefectului a dat pe dinafară cu două săptămâni în urmă, înainte de vizita ministrului Berca Gabriel, când i-a aruncat în stradă pe angajaţii Camerei Agricole Vâlcea, sechestrându-le toate documentele oficiale. Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că nesimţiţii din presă mor de grija unei instituţii nenăscute, respectiv Camera Agricolă, în loc să-l laude că a gestionat criza spaţiilor în favoarea direcţiilor aflate în subordinea sa. ,,Luminatul” din fruntea prefecturii, ocupat cu inventarea unor legi, nu cunoaşte nici măcar legea care-i stabileşte atribuţiile de prefect. Dacă ar fi citit legile emise de guvernul care l-a uns prefect ar fi aflat că aşa-zisele centre de consultanţă agricolă au fost transformate în camere agricole încă din 2009, şi că primul punct din  Legea nr. 340/2004 privind Instituţia Prefectului, cu modificări şi completări ulterioare, precizează foarte atribuţiile prefectului, acestea vizând  aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, avocatul Petre Ungureanu, s-a întors din Franţa pus pe harţă cu presa neaservită şi cu directorii suspectaţi de simpatii USL-iste. Prefectul s-a simţit dator să-şi regleze conturile cu nesimţiţii din presă în cadrul Colegiului prefectural de săptămâna trecută, unde a specificat că decizia de evacuare a celor două instituţii ale statului este perfect legitimă. Ungureanu susţine că  Direcţia Judeţeană de Cultură şi Camera  Agricolă Vâlcea ocupau abuziv spaţiul din prefectură, în timp ce el era obligat să plătească chirie altora pentru instituţiile din subordinea sa. Ungureanu  s-a considerat de-a dreptul ,,luminat” când a luat această decizie, pentru că instituţiile cu pricina nu erau în subordinea lui, una era în subordinea CJ, a  lui Ion Cîlea, duşmanul său de moarte, cealaltă în subordinea Ministerului Culturii, şi trebuiau date afară abuziv, fără explicaţii, şi fără respectarea condiţiilor legale, chiar dacă erau tot ale statului.

Astfel Direcţia de Cultură Vâlcea este obligată să plătească o chirie de 800 de euro, lunar, unui privat, doar pentru faptul că are la conducerea ei un director, fost membru PNL. În ceea ce priveşte Camera Agricolă Vâlcea sau Centrul de Consultanţă Agricolă, cum îi place prefectului să-i spună, a ajuns subchiriaşa altei instituţii de stat.

,,De aceea, pentru justa şi corecta dvs. informare, pentru că nu poţi să faci faţă atacului nesimţit al unora cu privire la afirmaţiile legate de spaţiu, trebuie menţionat faptul că Instituţia prefecturii avea în spaţiu mai multe instituţii, printre care cea pe care o conduce domnul Valentin Cîlea, este vorba de structura teritorială pentru probleme speciale, care e în subordinea instituţiei noastre, dar avea spaţiu de cazare în Consiliul Judeţean şi i-am adus încoace pentru că le plăteam chirie celorlalţi. E vorba de Direcţia Judeţeană de Cultură, reprezentată de domnul director Florin Epure, care stă aici de la înfiinţarea instituţiilor, şi trebuia până la urmă să-şi rezolve problema, şi şi-a rezolvat-o elegant, e vorba de ITM, care avea câteva spaţii la noi şi s-a retras în actualul sediu al instituţiei, şi e vorba de Centrul de Consultanţă Agricolă. Şi mai e o situaţie, Inspecţia de Plăţi, reprezentată de doamna Violeta Niţescu, care are peste 36 de angajaţi şi a rămas şi ocupă tot etajul trei”, a declarat prefectul.

Prefectul Ungureanu nu a ratat ocazia de a-l bălăcări din nou pe directorul Camerei Agricole, doar pentru faptul că-l suspectează a fi omul preşedintelui Ion Cîlea. După ce l-a evacuat peste noapte  pe directorul Camerei Agricole, prefectul îl acuză tot pe el că ,,a dat pe de alături”. „Din păcate, nu am ce să mai spun despre domnul Cernătescu, am avut o bună colaborare cu dânsul, dar am văzut că a dat pe alături. I-a suflat cineva în gură şi a luat-o razna. A început să facă declaraţii, deşi de aici ne-am despărţit prieteni, şi elegant. A început să facă declaraţii urâte în presă, dar e problema lui, nu-i răspund. Aici este cadrul în care rezolvăm problemele. Ceea ce n-a înţeles lumea, şi vă explic ca să ştiţi, este faptul că pentru prima dată după şapte ani de când s-au înfiinţat în Vâlcea şi-au sărbătorit jubileul la lumină, în libertate. I-am scos din beci”, a declarat prefectul.

DANA NEDESCU