Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Preşedinţii şi observatorii secţiilor de votare nu au primit hrană în ziua votului pentru referendum

Mare parte dintre preşedinţii secţiilor de votare din judeţ se plâng că nu au fost informaţi de Prefectura Vâlcea, instituţia care se ocupă cu organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui României Traian Băsescu, cu privire că în ziua turului de scrutin nu vor primi hrană, ci doar bani. Potrivit legii, preşedinţii secţiilor de votare, precum şi observatorii procesului electoral, primesc suma de 10 lei, reprezentând contravaloarea pentru mâncare.

Pe de altă parte, contactat telefonic de redactorii publicaţiei noastre, prefectul judeţului, Mircea Nadolu susţine că legea spune foarte clar că nici preşedinţii de secţii de votare, precum nici observatorii nu primesc hrană din partea instituţiei pe care o conduce. „Oamenii ăştia nu au citit legile. Nu primesc mâncare, ci doar bani. E vorba de 10 lei. Mai ales acum, vara, este foarte periculos să oferi mâncare. Datorită căldurii foarte mari, mâncarea devine perisabilă. Desigur, au fost în judeţ, şi observatori sau preşedinţi de secţii de votare care au primit mâncare prin grija primarilor, dar asta este cu totul altă treabă”, ne-a declarat prefectul Mircea Nadolu.

Indiferent de ceea ce spune legea, este foarte clar că instituţia condusă de prefectul Nadolu ar fi trebuit să facă o informare temeinică factorilor angrenaţi în procesul electoral, pentru că, de multe ori, prevederile legii nu sunt înţelese, pe deplin, de toată lumea. Credem, aşadar, că au existat lacune serioase de comunicare între Instituţia Prefectului şi cei care au fost desemnaţi să supravegheze sistemul de votare.

OLIVIA CÎRCIU