Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Biserica poate ajuta sănătatea românilor

DEMERS. Cultele religioase din România, dar în special Biserica Ortodoxă cumulează proprietăţi funciare imense şi beneficiază de venituri considerabile, majoritatea neimpozabile. Am relatat de mai multe ori despre aceste surse de venituri şi am scris de multe ori că nu este normal ca administraţiile locale, judeţene şi guvernamentale să pompeze constant fonduri importante în biserici atâta vreme cât România este după constituţie un stat laic nu unul religios.

Facem acum un apel la parlamentarii vâlceni să ia taurul de coarne şi să propună ca de anul viitor bugetul Sănătăţii să crească cu 0,4% din PIB. Adică cu exact suma alocată cultelor. România poate urma foarte bine modelul canadian. Acolo orice comunitate poate face o asociaţie religioasă pe plan local. Cei care se strâng în această asociaţie pot angaja un preot, pastor, predicator, imam, şaman etc. Îi pot da ce salariu vor ei. Pot angaja şi alt personal. Pot strânge fonduri prin donaţii, sponsorizări, cotizaţii de la persoane fizice, ONG-uri sau societăţi comerciale. Pot face colecte. Pot face comerţ cu obiecte de cult religioase. Pot impune tarife pentru servicii religioase. Dar nu pot primi bani de la Guvern şi de la administraţii locale. La noi sunt multe primării care au acordat sume constant la diverse parohii ale diverselor culte religioase. Ei bine, acei bani pot fi dirijaţi pentru cumpărarea materialelor sanitare în spitale şi dispensare. Lăsaţi bisericile să se descurce singure. Dacă serviciile lor sunt importante pentru oameni vor avea clienţi. Un popă efectuează un serviciu religios, nu? Ei bine, cine are nevoie de acest serviciu să îl plătească direct. Dacă nu mai are clienţi popa poate închide biserica şi să se reprofileze. Biserica poate arenda terenuri, vinde din păduri, strânge fonduri din donaţii etc. Pur şi simplu alocarea de fonduri bugetare este ilogică. Ca şi susţinerea unui aparat administrativ în Guvern care să se ocupe de cultele religioase. Nu este treaba Guvernului asta. Şi nici acordarea de salarii popilor şi fixarea grilei de salarizare. Să şi ia salarii cât pot, dar să plătească taxe şi impozite pe venituri şi proprietăţi. Iar pentru eventualii cititori care se vor grăbi să ne judece şi vor spune că suntem necredincioşi, atei , sau membri ai unui cult satanic le garantăm că întreaga redacţie a fost botezată ortodox, crede în Dumnezeu şi a apelat la serviciile religioase ale unor preoţi atunci când a fost cazul plătind pentru aceste servicii. Credinţa în Dumnezeu nu are nimic de a face cu prostia. Şi alocarea a 0,4% din PIB unui sistem care este foarte bogat, care nu aduce profit ţării şi care încurajează peste 70 de mii de persoane să nu muncească şi să trăiască în lux prin lălăială şi vorbărie este o dovadă de prostie atâta vreme cât mii de oameni mor în spitale cu zile pentru că nu au bani pentru tratament sau intervenţie chirurgicală.

RADU DUMITRESCU