Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ADP a înregistrat peste 100 de sesizări de fraudă electorală

Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Pro Democraţia, APD înregistrase, până la ora 11.00, peste 100 de sesizări şi solicitări de informaţii provenite din partea cetăţenilor, a observatorilor acreditaţi din partea organizaţiei, dar şi din partea reprezentanţilor partidelor politice în secţiile de vot. „Cea mai mare parte dintre sesizări se referă la suspiciuni de turism electoral şi la numărul semnificativ de solicitări pentru urna mobilă. Indicii privind transportarea organizată a votanţilor au existat în localitatea Tamaş, judeţul Bacău, în comuna Livezi, judeţul Vâlcea, în judeţul Iaşi, la  ieşirea spre Târgu Frumos (pe ruta Iaşi – Târgu-Frumos au fost semnalate 20 de autocare şi 18 microbuze destinate unor curse speciale), dar şi în Bucureşti, în faţa Stadionului Steaua”, se mai arată în comunicatul citat.

OLIVIA CÎRCIU