Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: panoramio.com

Un primar gorjean stimulează financiar creşterea natalităţii

Foto: panoramio.comÎn comună gorjeană Bălăneşti, primarul şi Consiliul Local au găsit o metodă financiară de a stimula natalitatea. În decursul unui an, femeile din localitate care aduc pe lume primul şi al doilea copil, vor primi 2.500 de lei. Încasându-se lunar, înseamnă că femeile vor primi puţin peste 200 de lei lunar.

Această măsură a fost propusă de primar şi adoptată de Consiliul Local, deoarece anul trecut au murit 47 de persoane şi s-au născut doar 2 copii.

Consilierii au înţeles că demersul primarului nu este unul propagandist, luat în scopuri electorale, ci chiar vine în sprijinul creşterii natalităţii în comună.

Localnicele care aduc pe lume primul ori al doilea copil pot solicita stimulentul de naştere printr-o cerere depusă la Primăria Bălăneşti.