Gerul face prima victimă la Vâlcea. Marian, un bărbat în vârstă de 57 de ani, originar din comuna Amărăşti, recunoscut ca fiind un om fără adăpost, a fost găsit mort, în seara zilei de 20 ianuarie 2016, lângă o ghenă de gunoi din zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea.
După apelul la 112, la faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, ambulanţierilor rămânându-le doar să constate decesul.
În urma raportului medico-legal întocmit de doctorul Gabriel Moroşanu, s-a stabilit că bărbatul de 57 de ani a murit îngheţat, fiind constatate multiple degerături.
Lasă un comentariu