Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, sub control judiciar

Fostul ministru al Justiţiei, senatorul PNL Tudor Chiuariu, este cercetat penal şi se află sub control judiciar, începând cu data de 10 ianuarie 2015. Acesta este acuzat de procurorii DNA că ar fi săvârşit infracţiunile de trafic de influenţă, spălare de bani şi aderarea la un grup infracţional organizat. Măsurile au fost luate de procurorii DNA Braşov.

„În contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, în luna noiembrie 2012 inculpaţii Varga Ioan Gheorghe şi Călugăr Daniel Constantin s-au înţeles cu inculpatul Chiuariu Tudor să primească suma de 2.500.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna.

Această decizie avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 43.227 ha teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti.

Ulterior, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul Chiuariu Tudor, potrivit căruia suma de 2.000.000 de euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix şi suma de 500.000 de euro cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.

Prin cooptarea inculpatului Chiuariu Tudor în interiorul grupului infracţional organizat, acesta a dobândit şi asumat un rol esenţial, în sensul că, sub coordonarea inculpaţilor Adam Ioan şi Paltin Gheorghe Sturdza, şi-a folosit influenţa politică dată de calitatea de parlamentar şi fost ministru al justiţiei, pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, OCPI Bacău, Direcţia Silvică Bacău, în scopul urgentării punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna” se arată în comunicatul DNA

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul CHIUARIU TUDOR-ALEXANDRU trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale cu persoanele menţionate în ordonanţa procurorilor;

f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.