Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu a leşinat în Parlament

Deputatul Colegiului uninominal Horezu, Aurel Vlădoiu, a leşinat în plenul Camerei Deputaţilor. Parlamentarului vâlcean i-a venit rău chiar în momentul în care se afla pe scările care duc la prezidiul Camerei Deputaţilor. Colegii său au sunat imediat la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj medical pentru a-i acorda primul ajutor.

Conform jurnaliştilor centrali, Aurel Vlădoiu şi-a mai revenit după intervenţia cadrelor medicale, însă starea sa de sănătate nu este prea bună. Nu mai este un secret pentru nimeni că deputatul vâlcean se confruntă cu mari probleme de sănătate, el fiind vizibil slăbit.