Galaxia noastră, Calea Lactee, este doar una dintre miliardele de galaxii din univers. Prin urmare, nu părem atât de speciali la scară cosmică. Însă, dacă ne concentrăm asupra vecinătății noastre cosmice locale, povestea capătă o turnură diferită, relatează Insider.
Tot mai multe dovezi sugerează că trăim într-un vid cosmic gigantic – cel mai mare observat vreodată. Astronomii au sugerat existența acestui vid pentru prima dată în 2013, iar de atunci dovezile au continuat să se acumuleze.
Cea mai interesantă parte este că acest vid gigantic nu ar trebui să existe conform cunoștințelor noastre actuale despre cosmos. Dacă există, înseamnă că poate există ceva greșit în înțelegerea noastră a universului.
„Până acum este destul de clar că ne aflăm într-o subdensitate semnificativă,” a declarat Indranil Banik, cercetător postdoctoral la Universitatea din St. Andrews. „Sunt câțiva care încă se opun. De exemplu, unii susțin corect că un astfel de vid nu ar trebui să existe în modelul standard, ceea ce este adevărat. Însă, asta nu dovedește că nu există.”
Banik a fost coautor al unui studiu publicat anul trecut în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, sugerând că am putea trăi aproape de centrul acestui vid – numit vidul KBC – care are un diametru de aproximativ 2 miliarde de ani-lumină, suficient pentru a cuprinde 20.000 de galaxii.
Vidul KBC sfidează legile cosmologiei. Nu este complet gol, deoarece noi trăim în el, dar, conform calculelor lui Banik și ale colegilor săi, este cu aproximativ 20% mai puțin dens decât spațiul din afara sa, ceea ce ar provoca un comportament anormal în vecinătatea noastră cosmică.
În special, stelele și galaxiile din apropiere se îndepărtează de noi mai repede decât ar trebui. Cosmologii folosesc constanta Hubble pentru a descrie viteza de expansiune a universului. Aceasta ar trebui să aibă aceeași valoare indiferent de direcția în care privim. Totuși, galaxiile și stelele din vecinătatea noastră locală par să se îndepărteze mai repede decât prezice constanta Hubble, sfidând astfel legea cosmologică actuală.
Discrepanța în ceea ce privește constanta Hubble, cunoscută sub numele de tensiunea Hubble, a dus la dezacorduri între astronomi. Banik și colegii săi sugerează că vidul ar putea fi o soluție, deoarece regiunile mai dense din afara vidului ar putea atrage galaxiile și stelele spre ele.
Aceasta ar putea explica de ce cosmologii au calculat o valoare mai mare pentru constanta Hubble în vecinătatea noastră. Dacă vidul există, ar putea însemna că trebuie să revizuim unele dintre legile fizice pe care le folosim pentru a descrie cosmosul.
Brian Keating, cosmolog și profesor de fizică la UC San Diego, care studiază constanta Hubble, afirmă că ipoteza unui vid local pare solidă în principiu, dar există încă întrebări de rezolvat, precum extinderea influenței vidului.
Keating observă, de asemenea, că teoria lui Banik depinde de modelul de vid utilizat, iar diferite modele pot oferi predicții diferite despre efectele vidului și „fluxul de masă” al galaxiilor. Vidul ar putea oferi o soluție, dar nu este încă o „dovadă” definitivă.
Există și alte soluții, precum teoria energiei întunecate timpurii, care sugerează că o nouă formă de energie a afectat rata de expansiune a universului în stadiile sale timpurii. Aceasta ar putea explica tensiunea Hubble, dar intră în conflict cu anumite adevăruri despre univers.
Banik își menține teoria despre vid. Următorul său proiect de cercetare va analiza datele privind supernovele pentru a verifica dacă constanta Hubble revine la valoarea prezisă în afara vidului. Dacă teoria sa este corectă, nu ar trebui să existe tensiune Hubble în afara granițelor vidului.
Până atunci, tensiunea Hubble rămâne un mister nerezolvat.