Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Viperele Mici, calificate la faza zonală Memorialului „Gheorghe Ola”

Echipa de juniori născuţi în anul 2006, antrenată de fostul fotbalist, Marius Pufu, a participat la faza judeţeană a Memorialului „Gheorghe Ola”. La această competiţie au mai participat şi echipele CS Hidro 1 Rm. Vâlcea, CN „Gib Mihăescu” Drăgăşani şi ATCS Lykaios Rm. Vâlcea.

Viperele Mici au câştigat meci după meci şi au câştigat competiţia fără drept de apel, după 5-1 contra echipei Lykaios, 2-1 cu CS Hidro şi 5-0 în meciul disputat împotriva formaţiei CN „Gib Mihăescu” Drăgăşani.

„Le mulţumesc copiilor pentru modul în care au abordat competiţia, s-au descurcat cât se poate de bine, au fost serioşi. De asemenea ţin să le mulţumesc părinţilor care ne-au sprijinit, organizatorilor şi, nu în ultimul rând, conducerii de la CSM. Nu au contat foarte mult rezultatele, am mers să jucăm un fotbal de calitate. Mergem la turneul zonal pentru a ne bate pentru calificare.” Turneul zonal va avea loc în perioada 1-3 dcembrie, cel mai probabil la Târgu Jiu. Vor particpa şase echipe, una dintre ele urmând să obţină calificarea la turneul final. La faza judeţeană a participat şi echipa de juniori 2007 de la CSM, anternată de Alin Pufu, viperele cedând în finală cu Hidro Râmnicu Vâlcea, scor 3-4.

Lotul viperelor mici a fost: Ştefan Abănăriţei, Denis Tudorescu, Andrei Botocan, Federico Blotu, Luca Turcu, Eduard Bucă, Ştefan Becşenescu, Mihai Dobre, Ştefan Smaranda şi Raul Pasăre.