Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Clau-Gol ” va antrena pe Damila Măciuca

gruparea care joacă la Drăgășani va ave aca obiectiv promovarea în ediția viitoare de campionat

 Formația vâlceană, Damila Măciuca, a început în vară primul său campionat în Liga a II-a și a avut o evoluție mult peste așteptări. De și specialiștii prognozau că se vor bate pentru evitarea retrogradării, elevii fostului internațional, Eric Linkar, au stat mai mult de jumătate din turul campiuonatului pe primele poziții ale clasamentului și au dat impresia că se pot bate pentru cele două poziții care la final duc în Liga I. Chiar dacă îl etaple de final au pierdut puncte importante, jucătorii de la Măciuca încă au șianse să ajungă la masa bogaților, mai ales că echipele care conduc plutonul ar putea avea probleme semnificative cu licențierea. Imediat după terminarea meciurilor oficiale, însă, Linkar, fost fostbalist la Steaua, a anunțat că nu va mai continua la cârma Damilei, din motive personale. Mai exact, Eric nu s-a obișnuit cu ideea de a sta departe de familie. A luat în calcul și mutarea soției și a copilului la Râmnicu Vâlcea dar până la urmă a aes să plece și să își caute un alt angajament. Spuine, totu și, că rămâne un suporter al Damilei. „Vreau să le mulțumesc fraților Nițu, care au asigurat buna desfășurare a lucrurilor,  jucătorilor cu care am promovat din C, celor cu care am lucrat în Liga a II-a și oficialilor de la club, Munteanu și Medrea. La ambiția de care au dat dovadă frații Nițu, cred că veți auzi de Damila și în Liga I. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc și suporterilor de la Drăgășani, care au fost alături de noi. La Damila este multă seriozitate și veți vedea că se va clasa pe locurile 3-4, iar la anul va trage la promovare. Voi fi suporterul echipei și să sper că va mai exista cândva o colaborare cu Damila „, a spus acesta pentru www.liga2.ro.

 A venit „ Lunetistul „

 Încă de la aflarea veștii, senatorul Dan Nițu, patronul formației, a anunțat că își dorește un nou tehnician cu nume, care să fi jucat fotbal de performanță. Imediat gândurile s-au înbdreptat spre Claudiu Niculescu, fostul fotbalist al lui Dinamo, Universitatea Craiova și Universitatea Cluj dar aceasta mai avea o ofertă de secund al lui Cornel Å¢ărlar de la gruparea bucureșteană. „Lunetistul” Claudiu Niculescu a acceptat să semneze cu gruparea din sudul județului. Fostul internațional a semnat un contract valabil pe un an, cu drept de prelungire. Acesta va antrena pe Damila cu doi secunzi, Cornel Dobre și Florin Matache, ultimul urmând să fie în acela și timp și jucător activ. Damila Măciuca ocupă locul 4 în Seria a II-a, cu 18 puncte, la 8 puncte în spatele celor de la ACS Poli Timișoara, care ocupă poziția secundă în clasament, ultima poziție promovabilă.

 „ Trebuie să țintim promovarea „ 

 Claudiu Niculescu a explicat pentru site-ul oficial al echipei vâlcene care este planul său la Damila: „Proiectul Damila mi s-a părut foarte interesant, în primul rând pentru că Damila este un club serios care respectă jucătorii, ceea ce este foarte important pentru mine. Aici am găsit doi patroni ambițio și, Dan și Laurențiu Nițu, care doresc performanța. Obiectivul pentru retur va fi clasarea cel puțin pe locul pe care este acum Damila, respectiv 4, iar sezonul următor trebuie să țintim promovarea în Liga 1. Voi lua legătura și cu Erik Lincar și o să mă văd cu el la București pentru a mă consulta în legătură cu lotul avut la dispoziție în tur. După ce văd la lucru toți fotbaliștii, vom vedea ce transferuri putem să facem. Vom avea două stagii de pregătire, după care 90% din lot va fi conturat. Cu siguranță vor veni la Damila jucători care au jucat în Liga 1, iar portarul Matache este un prim exemplu de acest gen. Voi avea secunzi pe foștii mei colegi de la Dinamo, Cornel Dobre și Florin Matache. Cornel este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, iar  Florin este un portar cu experință mare. În această perioadă voi studia și dvd-urile cu meciurile Damilei pentru a-mi face o părere despre lot. Pe câțiva jucători de la Damila i-am remarcat încă de la meciul cu FC Bihor, unde eu antrenam atunci, dar nu vreau să-i nominalizez pentru a nu crea discuții între componenții echipei. Pe 16-17 ianuarie vom încerca să facem vizita medicală și apoi vom intra în programul de pregătire. Sistemul de joc pe care îl voi aborda depinde în mare măsură de componența lotului final.”

 De ce a refuzat pe Dinamo

 Tot pentru sursa citată Niculescu a explicat de ce nu a dat curs ofertei avute de la Dinamo București: „Este adevărat că am avut câteva contacte cu cei de la Dinamo pentru un eventual post de antrenor, dar nici dacă mi se oferea postul de antrenor principal la echipa mare nu acceptam. Stabilisem niște lucruri cu cei din conducerea Damilei înainte de sărbători, iar eu mi-am respectat cuvântul dat și, iată, am venit la Vâlcea. Anul 2012 nu a fost prea reu șit pentru mine, dar mie nu-mi place să vorbesc despre trecut. Pentru 2013 îmi doresc în primul rând să fiu sănătos. Vreau să fac performanță cu această echipă. Este normal că la un moment dat sa pot antrena Dinamo sau vreo altă echipă din străinătate, dar filozofia mea este cea a „pa șilor mărunți”. Nu voi mai reveni pe gazon din postura de jucător, de și simt lipsa bucuriei golului. Ca fotbalist, înainte de a fi optimist, sunt realist. Nu mai pot fizic, am o vârstă la care picioarele nu te mai ascultă, apar tot felul de dureri. Dar cu siguranță mă voi antrena cot la cot cu jucătorii mei, mai ales la jocul cu mingea. Voi încerca să am o relație bună cu presa locală și sper să organizăm mai multe conferințe de presă, atunci când este programat un meci oficial, sau la nevoie, spre exemplu când aducem un jucător nou.”

  Jucător de legendă

 Claudiu Niculescu s-a născut pe 23 iunie 1976 la Slatina și de-a lungul carierei, cel mai mult a evoluat pentru FC Dinamo Bucurrești. Interesant este că bunicii din partea mamei sunt din Orlești-Vâlcea. A jucat și în străinătate, la MSV Duisburg, Genoa CFC și Omonia Nicosia. Este apreciat pentru calitățile sale de executant al loviturilor libere. La Dinamo, era una dintre opțiunile pentru postul de căpitan al echipei. Ocupă locul 11 în topul marcatorilor din Liga 1, cu 156 de goluri. În sezonul 2006-2007, a devenit golgeterul Ligii 1, marcând 18 goluri,  dintre care 4 împotriva rivalilor de la Rapid București. În cupele europene, Claudiu Niculescu a înscris 18 goluri pentru Dinamo, reușind astfel să-l depășească pe legendarul Dudu Georgescu în clasamentul celor mai buni marcatori ai lui Dinamo București în Europa. În noiembrie 2010 a ocupat timp de două etape în paralel și funcția de antrenor principal al Universității Cluj, de și nu avea licență de antrenor. A continuat să antreneze aceea și echipă, într-un nou mandat, și după demiterea lui Ionuț Badea, de la sfârșitul anului 2011, mandat care a durat până după prima etapă a sezonului 2012-2013, când a renunțat la funcția de antrenor principal, continuându- și contractul de jucător la U Cluj. Supranumit „Clau-gol”, Niculescu rămane celebru pentru loviturile libere perfect executate, dar și pentru șiuturile de la distanță, în urma unei astfel de execuții el reușind un gol superb împotriva lui Real Madrid, într-un meci amical. Multe dintre reu șite au fost la vinclul porții adverse, rămânând în amintirea microbiștilor gestul sau prin care își manifestă bucuria golului, respectiv lustruia colțul porții „unde deranjase păianjenii”. În perioada în care a jucat pentru Dinamo, a alcătuit un cuplu de atacanți celebru cu Ionel Dănciulescu, „N&D”, care era spaima apărărilor adverse. A marcat mai mult de 200 de goluri în peste 460 de meciuri jucate, fiind unul dintre cei mai buni atacanți români din toate timpurile. Pe 24 septembrie 2012 declara pentru gsp.ro: „este o zi tristă pentru mine, mă retrag din cariera de fotbalist.” E căsătorit cu vedeta TV Diana Munteanu, prezentatoare a programelor muzicale la MTV Romania și a emisiunii Conferința de presă la Antena 2. Are doi copii din prima căsătorie cu Lidia, Alexandru și Rebecca.

 Oficialii de la Măciuca jubilează

 Oficialii de la Damila Măciuca s-au declarat mulțumiți de transferul făcut. Iată ce au declarat aceștia pe site-ul oficial al clubului vâlcean:

„Ceea ce s-a realizat la clubul de fotbal Damila Măciuca în ultimii ani arată seriozitate și dorința de performanță. Claudiu Niculescu este un antrenor tânăr, dornic de afirmare și am încredere ca va reu și să creeze o echipă puternică la Damila.”   DAN NIÅ¢U – Finanțator Damila

„Eu am două motive să fiu bucuros de venirea lui Claudiu Niculescu. În primul rând, el este unul dintre cei mai prolifici fotbaliști români, având o vastă experiență acumulata la nivel înalt de performanță. În al doilea rând, eu sunt dinamovist, iar Claudiu rămâne unul dintre jucătorii exponențiali ai clubului Dinamo.”   LAURENÅ¢IU NIÅ¢U – Finanțator Damila

„Am căutat să aducem un antrenor din noul val de tehnicieni care să impună respect jucătorilor. Claudiu Niculescu este oltean și înțelege cel mai bine patima și pasiunea oamenilor din această zonă. În perioada imediat următoare vom stabili de comun acord strategia de transferuri, locațiile de pregătire,  programarea jocurilor amicale etc., astfel încât să fim la potențial competitiv la startul returului.”   LUCIAN MUNTEANU – Președintele clubului Damila

„Claudiu Niculescu este un om de caracter și am convingerea că- și va face meseria cu seriozitate. Cred că a fost alegerea cea mai bună pentru ceea ce ne dorim să facem în perioada următoare.”   BOGDAN MEDREA – Director Sportiv Damila

Vlad Soare