Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Andreea Ştefan, vâlceancă RĂNITĂ în clubul Colectiv, nu va fi transportată în străinătate!

Andreea Ştefan, vâlceanca de 28 de ani, care a fost rănită în Clubul Colectiv în urma incendiului tragic din data de 30 octombrie a.c. este în continuare internată la Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, iar starea sa este stabilă.

Deşi părinţii ei doreau o transportare a tinerei la un spital din Germania, s-a renunţat la această idee deoarece opiniile medicale indică faptul că acelaşi tratament îl poate primi şi în România la spitalul la care este internată.

Andreea Ştefan era cu prietenul ei în club în acea seară şi, din nefericire, ei nu au reuşit să iasă la timp din clădirea blestemată, alegându-se cu arsuri grave. Tânăra din Râmnicu Vâlcea are răni grave pe 30% din suprafaţa corpului, cele mai afectate zone fiind faţa şi pieptul. Andreea se află acum în comă indusă, iar apropiaţii spun că opt medici încearcă din răsputeri să-i salveze viaţa, însă eforturile lor sunt îngreunate şi de faptul că tânăra are şi căile respiratorii afectate.

„Starea pacientei de 28 de ani este stabilă, deocamdată nu au apărut nici un fel de modificări şi are o evoluţie bună”, ne-a declarat un medic de la Spitalul Sf. Ioan.

În ceea ce o priveşte pe Andeeea Ştefan, temerea medicilor este că aceasta are arsuri şi pe căile respiratorii superioare, însă ea beneficiază de cea mai bună îngrijire medicală şi, cu voia lui Dumnezeu, va trece peste această mare cumpănă a vieţii ei.