Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: Tinerii ACL Vâlcea i-au turnat popcorn lui Ponta în cap

Alina Lupu şi George Popolan, doi tineri politicieni curajoşi şi temerari, sunt puşi pe fapte mari. Ei au făcut un videoclip intitulat sugestiv „PONTA POPCORN BUCKET” îndemnându-i pe toţi privitorii să se implice în campania umanitară privind maternitatea din Vâlcea, care are mare nevoie de îmbunătăţiri substanţiale.

„Te promovăm pentru o cauză nobilă: Maternitatea din Vâlcea. Tot mai multe femei din Vâlcea, care se pregătesc să aducă pe lume un copil sunt dezamăgite de serviciile medicale oferite în maternitate. Nou-născuţii au dreptul la un act medical decent, materiale sanitare şi echipamente moderne. Prin donaţia ta, părinţii îi pot spune unui copil „Bine ai venit” pe lume” – susţin la unison tinerii ACL Vâlcea.

O găleată cu gheaţă turnată în cap, nu salvează vieţi. Dar o găletuşă cu popcorn şi o sticlă de suc la momentul potrivit salvează România, consideră Alina Lupu şi George Popolan.

Tinerii ACL Vâlcea au lansat provocarea „PONTA POPCORN BUCKET”. „Hai să-i oferim lui Ponta floricele şi sucul pentru următorii 10 ani. Aşa, poţi să-i oferi României şansa la dezvoltare. Te-a sfidat şi te-a minţit destul! Trimite-l acasă! Donează bani pentru maternităţi şi oferă-i unui copil şansa la viaţă”.

La final, Alina Lupu i-a turnat, în mod simbolic, lui Ponta o găletuţă cu popcorn în cap, cu îndemnul ca pentru următorii 10 ani să stea acasă. Tinerii ACL Vâlcea au trimis mai departe provocarea „PONTA POPCORN BUCKET” tuturor organizaţiilor de tineret ACL din ţară.