Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Useliştii vâlceni au votat să nu colaboreze cu PDL şi Băsescu

DECIZII. Sâmbătă, 7 aprilie a.c., USL a organizat la Romexpo, în Bucureşti, trei congrese separate ale PSD, PNL şi PC, urmate de un miting cu peste 10.000 de participanţi. Printre aceştia s-au numărat şi peste 150 de pesedişti şi 100 de liberali vâlceni, care au plecat cu noaptea-n cap spre Bucureşti, înarmaţi cu pancarte şi bannere. Ei au asistat astfel cum liderul PNL, Crin Antonescu, a fost validat drept candidat al USL la preşedinţia României, în timp ce şeful PSD, Victor Ponta, a fost nominalizat pentru scaunul de prim-ministru.

Neînţelegeri în privinţa candidaturilor comune

Dacă iniţial liderii USL s-au gândit ca la Congresul extraordinar să fie lansaţi şi candidaţii pentru alegerilor locale, în ultima clipă, această bucată a fost scoasă din program, deoarece negocierile pentru stabilirea candidaţilor USL la primăriile de sector s-au blocat la sectorul şase. Scuza oficială folosită de cei din Opoziţie este că lansarea ocupa prea mult timp, ea urmând să fie reprogramată pentru începutul lunii mai. Nici negocierile în majoritatea judeţelor nu stau prea bine. Spre exemplu, în judeţul Vâlcea deocamdată au fost finalizate negocierile cu privire la depunerea candidaturilor comune pentru posturile de primari, dar şi în privinţa componenţei şi a ponderii consilierilor locali pe liste în 61 de localităţi din judeţul Vâlcea. Cu toate acestea în 12 localităţi sunt probleme mari şi cel mai probabil se va merge pe candidaturi separate. Este vorba de localităţile: Olăneşti, Pesceana, Stoileşti, Voineasa, Prundeni, Costeşti, Pietrari, Ştefăneşti, Mădulari, Popeşti, Livezi şi Dăeşti. Secretarul executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu, ne-a mărturisit că pesediştii nu sunt dispuşi să cedeze în niciuna din aceste localităţi, în condiţiile în care sunt convinşi că vor câştiga, sondajele de opinie relevând acest lucru.

Sorin Oprescu s-a alăturat useliştilor

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a alăturat liderilor USL la mitingul comun, pe care a declarat că-i va susţine. Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin şi-au anunţat şi ei intenţia de a-l susţine pe Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. „Am simţit pe pielea mea ce înseamnă Elena Udrea. Am strâns din dinţi şi am mers mai departe. Oraşul întreg a avut de suferit, cu frâne, piedici, am arătat totuşi că se poate. PDL crede că stadionul e al lui Videanu, pasajul al lui Băsescu, Bucureştiul a lui Udrea, iar ţara a lor” – le-a spus Oprescu participanţilor la Congresul USL. Mai mult, edilul capitalei a salutat decizia liderilor USL de a adopta o rezoluţie prin care se interzice colaborarea cu PDL şi preşedintele Traian Băsescu. „Nu putem colabora cu cei care au pus piedică dezvoltării, cu cei care au afişat aroganţă şi indiferenţă, cu cei care au pus interesul personal mai presus de interesul naţional” – a mai spus Sorin Oprescu.

Ponta a rupt scrisoarea de la preşedintele Băsescu

Delegaţii celor trei partide componente ale USL, au votat la congres, în unanimitate, rezoluţia privind necolaborarea cu PDL şi cu Traian Băsescu. Înainte de congres însă, şeful statului a trimis o scrisoare opoziţiei, invitându-i pe Victor Ponta şi Crin Antonescu să se întoarcă în Parlament ca să voteze Constituţia, în schimbul plecării sale de la Cotroceni înainte de alegerile generale. Ca răspuns, şeful PSD, Victor Ponta, a rupt scrisoarea în aplauzele celor prezenţi la congres. În discursul său, social-democratul a spus că nu vrea să fie un premier „pus” de Traian Băsescu, ci unul votat de români. „Nu vreau să mă pună Băsescu nimic, nicăieri, nu vreau să mă voteze în funcţie nici Ridzi, nici Păsat, nici Boldea, nici Anastase, nici Oltean, vreau să mă votaţi dvs., vreau să mă voteze românii. Uitaţi-vă la cei doi prim-miniştri numiţi de dl Băsescu în funcţie – domnii Boc şi Ungureanu – şi gândiţi-vă la România ca la o casă în care locuim cu toţii. Dl Boc ne-a ipotecat casa, ne-a oprit copiii să meargă la şcoală, le-a spus părinţilor noştri să nu mai meargă la spital, că nu mai sunt bani. A venit apoi dl Ungureanu şi a început să fure din casă, patul, televizorul, tot ce mai găseşte. Nu vreau să fiu un astfel de prim-ministru. Vreau să fiu un prim-ministru pe care toţi românii îl susţin şi toţi cei care au administrat România trebuie să răspundă în faţa Justiţiei pentru gestiunea frauduloasă a României” – a spus preşedintele PSD.

CLAUDIA STANCIU