Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Cotescu vrea să repatrieze marile averi din paradisurile fiscale

INIŢIATIVĂ. Senatorul PNL, Adrănel Cotescu consideră oportună introducerea amnistiei fiscale şi în România, solicitându-i ministrului de finanţe un punct de vedere pe această temă. Senatorul susţine, prin intermediul unei interpelări că, după cum arată statisticile, 20 de miliarde de euro sunt plasaţi de români prin paradisuri fiscale, printre care numai în Elveţia ar fi 10 miliarde euro. Iar în Luxemburg, Cipru şi insulele Cayman ar mai fi alte 7-8 miliarde de euro.

„Turcia a adoptat recent o lege de amnistie a capitalului. Aceasta presupune reducerea de la 30-40% la maximum 2% taxa percepută de stat la repatrierea averilor deţinute în străinătate. Motivul îl reprezintă aducerea în ţară a unor fonduri de până la 100 miliarde de euro. Legea anulează amenzile şi taxele ridicate impuse de autorităţi la repatrierea activelor. De asemenea, statul nu va investiga dacă averile deţinute în afara ţării au eludat în trecut plata taxelor. Prima amnistie fiscală, odată cu criza, a fost lansată în Elveţia. În prima zi de la anunţul amnistiei fiscale, 170 de cetăţeni au anunţat voluntar că deţin bani în paradisuri fiscale. În SUA, efectele amnistiei fiscale s-au cunoscut cel mai mult. Circa 15.000 de cetăţeni şi-au declarat averile IRS-ului, sancţiunile acolo fiind mai dure (respectiv plăteau o amendă, dar nu li se deschidea dosar penal). Majoritatea erau cetăţeni ce aveau conturi în Elveţia. Inclusiv Spania, care iniţial se opunea unei asemenea iniţiative, a decis  să acorde mai multă atenţie problemei. Italia, de exemplu, a legalizat astfel 95 de miliarde de euro la buget. Franţa a înfiinţat un departament special pentru a preîntâmpina eventualele probleme” – se arată în interpelare.

MAGDA POPESCU