Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„HIENE” LA PNL?

ALEGERI. Deşi e vară şi lumea politică vâlceană este oarecum în adormire, grupările din PNL sunt neobosite şi caută cu înfrigurare portiţa către conducerea organizaţiei municipale. După ce la judeţ Buican şi-a adjudecat victoria, reuşind să-şi impună toţi apropiaţii în BPT, următoarea miză a devenit şefia organizaţiei municipale a PNL. Numai că nici aici lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par, anunţându-se o luptă acerbă în această toamnă, când se preconizează alegerile interne la municipiu.

Discuţiile despre cine va fi succesorul lui Emilian Frâncu la şefia organizaţiei municipale a PNL sunt sensibile pentru că până acum primarul arestat preventiv nu s-a decis dacă să rămână în continuare membru liberal sau să demisioneze. Cert este însă faptul că situaţia de la municipiu nu mai poate rămâne în espectativă, liderii PNL gândind în perspectivă la eventualele alegeri parţiale ce ar putea avea loc la Primăria Râmnicului. Până acum se prefigurează două găşti doritoare să ajungă la butoanele organizaţiei municipale, denumite strategic de un liberal cu ştate vechi: Looseri şi Viitori Looseri. În prima categorie intră cei care au pierdut la alegerile pentru BPT, nereuşind să intre în forul de conducere liberal. Acest grup îl are ca lider pe Mircea Poenaru şi este împins de la spate de Florin Smeureanu, Claudiu Tulugea şi Gheorghe Ciucă. Mircea Poenaru speră în susţinerea unor actuali membri BPT, însă, până acum, cei pe care i-a interpelat i-au întors spatele. Această grupare crede că după eşecul de la judeţ va reuşi să câştige controlul la municipiu, creând în acest fel o contrapondere la gruparea câştigătoare din jurul lui Cristian Buican.

Viitorii Looseri sunt cristalizaţi în jurul fostului viceprimar liberal Gheorghe Ioniţă, din cauza căruia PNL-ul a pierdut controlul asupra Primăriei Râmnicului, după arestarea lui Emilian Frâncu. Ioniţă nu numai că se visează candidat la alegerile din PNL, dar speră să fie şi candidatul PNL la eventualele alegeri anticipate. Îi cântă-n strună consilierul local Liviu Boban şi Damian Mitu, cel căruia Ion Gigi Matei i-a dat peste degete, nemaiavând intrare la bugetul Primăriei.

Până una alta, liberalii se agită degeaba pentru că liderul Cristian Buican are alte planuri. Deşi pare greu de crezut, Buican este foarte interesat de poziţia lui Frâncu în această chestiune şi, din câte am înţeles, există o „gentleman agreement” între cei doi. „Deocamdată, se fac valuri degeaba. Biroul Permanent Teritorial nu se va întruni mai devreme de 15 august şi nu cred că atunci se va discuta despre alegerile la municipiu. Este foarte posibil ca acestea să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie, însă, se poate, ca până atunci Emilian Frâncu să fie eliberat şi altele vor fi datele problemei. Cu siguranţă, însă, toamna se vor număra bobocii liberali” – ne-a declarat sursa noastră din PNL.

MAGDA POPESCU