Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Ștefan Ovidiu Popa, proiect legislativ în favoarea chiriașilor ANL

Deputatul PSD de Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa, a făcut o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. „Legislaţia cu privire la facilităţile de vânzare şi închiriere de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe a locuinţelor destinate tinerilor a încercat de-a lungul timpului să acopere aspectele ce pot sta la baza metodelor de speculă, astfel încât accesul la aceste spaţii de locuit şi posibilitatea transformării din chiriaş în proprietar să fie un proces echitabil şi transparent.

Astfel, în prezent, după cumpărarea unei locuinţe din cadrul programului ANL proprietarul nu mai poate vinde locuinţa timp de 5 ani, interdicţia vânzării fiind înscrisă în cartea funciară. Acest aspect este acoperitor pentru situaţia de speculă doar în cazul în care proprietarul, la finalizarea perioadei de minimum 1 an de chirie decide să vândă proprietatea, creându-şi un avantaj financiar calculat la momentul închirierii locuinţei respective. Dar, în condiţiile în care chiriaşul locuieşte în locuinţa respectivă de o perioadă de minimum 6 ani, cumpărarea şi vânzarea ulterioară nu ar trebui condiţionată, aspectele ce ţin de speculă fiind improbabile.