Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Costi Rădulescu îi cere ministrului Agriculturii să ia măsuri pentru prevenirea inundaţiilor

Printr-o interpelare adresată ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, deputatul Constantin Rădulescu atrage atenţia asupra cauzelor ce au generat inundaţii în toată ţara, dar în special în judeţul Vâlcea. Parlamentarul de Vâlcea susţine că, în urma întâlnirii cu primarii şi localnicii, a constatat că „foarte mulți torenți nu sunt amenajați ori că, dacă au fost odată amenajați, nu s-a mai ocupat nimeni de îngrijirea lor prin îndepărtarea la timp a arborilor, arbuștilor, buștenilor ori aluviunilor depuse în canalele colectoare”. Tocmai de aceea, el a cerut ministrului să analizeze situaţia şi să ia măsuri urgente, înainte să mai aibă loc alte tragedii. „Ploile abundente căzute în perioada ianuarie – august a.c. în majoritatea regiunilor din țară, dar preponderent în zonele de deal și de munte, au produs inundații ce s-au soldat cu pierderea de vieți omenești, dar și cu pagube însemnate atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice. Cauza principală a inundațiilor a fost pusă mai cu seamă pe defrișarea sălbatică a pădurilor, neglijându-se un fapt important și anume că o cauză la fel de principală o constituie și lăsarea în paragină a torenților corectați în anii trecuți, mai ales până în anul 1990, respectiv neamenajarea altor zeci de torenți existenți în bazinele hidrografice. În urma deplasărilor subsemnatului în teren, în zonele afectate de inundații, unde am intrat în contact cu localnicii afectați de viituri și cu autoritățile locale, cu reprezentanți ai autorităților centrale, cu alte persoane, am ajuns la următoarele concluzii: nu mai există sau există din ce în ce mai puțină preocupare pentru administrarea torenților. Altfel nu se poate explica de ce apa pluvială a spălat pur și simplu căile de acces, uneori pe kilometrii întregi, așa cum s-a întâmplat de exemplu în localitatea Vaideeni, județul Vâlcea; mi s-a spus, dar am constatat și personal, înainte de a se produce inundațiile, că foarte mulți torenți nu sunt amenajați ori că, dacă au fost odată amenajați, nu s-a mai ocupat nimeni de îngrijirea lor prin îndepărtarea la timp a arborilor, arbuștilor, buștenilor ori aluviunilor depuse în canalele colectoare ori în camerele de desnisipare, sau pentru a repara/reface digurile, pragurile, pereții ori barajele distruse/degradate de viituri anterioare, mai mici sau mai mari, astfel încât ploile abundente căzute în acest an, au găsit niște torenți gata colmatați care nu au putut face față debitelor mari și foarte mari de apă, pe care să le dirijeze fără probleme spre albiile râurilor importante, ci le-au deversat oriunde în altă parte, adică pe drumuri, în gospodăriile și casele populației, pe terenurile agricole etc. În final, vă propun, domnule Ministru, să dispuneți analizarea situației și luarea măsurilor necesare pentru readucerea torenților amenajați la starea lor inițială, și totodată pentru corectarea torenților și amenajarea albiilor torențiale în sectorul silvic și agricol și respectiv îndiguirea și regularizarea cursurilor torenţilor” – se arată în interpelarea deputatului PSD Constantin Rădulescu.