Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bătălia pe membri la Vâlcea: PMP vs. PDL

• înghesuială pe partea dreaptă a eşicherului politic • PDL şi PMP îşi racolează membri • cele două conduceri ale partidelor de la Vâlcea anunţă conferinţe de presă

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), filiala Vâlcea, Marian Mirea, este încrezător că mai mulţi democrat-liberali vor părăsi PDL în favoarea Mişcării Populare. De altfel, acesta a avansat şi o cifră, susţinând că este vorba despre 70 de pedelişti care vor sări în barca PMP. „Da, sunt persoane din PDL Vâlcea care doresc să treacă la PMP. 70 sau 80 de persoane au confirmat că vor să plece din PDL. Deputatul Romeo Rădulescu nu a trecut încă la Mişcarea Populară, nu este exclus însă să vină la noi. Probabil, miercuri, vom organiza o conferinţă de presă şi vă vom da mai multe detalii”, susţine Marian Mirea.

Preşedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu, consideră că odată ce trece noutatea, lucrurile se vor aşeza în matca lor firească. „Am auzit şi eu declaraţiile domnului Mirea. Deocamdată nu a plecat nimeni. Consider că dacă Romeo Rădulescu ar fi dorit să plece, ar fi făcut-o deja. Oricum, el a declarat public că nu are de gând să părăsească PDL, iar eu am încredere în ceea ce spune domnul deputat” – ne-a declarat Romulus Bulacu.

Aflat în teren, secretarul general al PDL, Ştefan Prală susţine că până acum nici un membru al PDL Vâlcea nu a virat către Mişcarea Populară. „Niciunul dintre colegii mei nu mi-au spus că intenţionează să plece. Până acum nu a plecat nimeni. Nu ştim ce o să se întâmple pe viitor, însă cei de la PMP dau mesaje false către membrii noştri. Consider că nu procedează bine, însă este strategia lor. Noi ne vedem de treabă. Acum, ne aflăm în plin proces de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare şi vă pot spune că ne mişcăm foarte bine, în special organizaţia de la municipiu, condusă de Romeo Rădulescu. Până la urmă rezultatele vorbesc. Dacă omul îşi face treaba, ce să-i reproşăm noi? Că este prieten cu nu ştiu cine? Poate să fie prieten cu cine doreşte, atâta timp cât îşi face treaba la partid” – a conchis secretarul general al PDL, Ştefan Prală.