Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

AU CRESCUT COTIZAŢIILE: VEZI AICI cât te costă să fii ŞEF la liberalii din VÂLCEA

Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal Vâlcea, noul partid, nu cel vechi, continuă campania de constituire a birourilor locale în toate localităţile din judeţ. Se merge după un calcul identic, culoarea partidului primarului dă 50% din componenţii forului de conducere, rezultatele de la europarlamentare 30% şi numărul consilierilor locali restul de 20%. Până în data de 22 martie toate birourile comune ale PNL şi PDL trebuie să organizeze măcar o şedinţă. Altfel, potrivit informaţiilor venite pe surse au fost stabilite şi cotizaţiile pe care le vor plăti membri noului partid de dreapta. Astfel, un primar de oraş pleacă din start cu 100 lei pe care trebuie să-i vireze către visteria partidului, suma percepută pentru un edil de comună fiind la jumătate. La milionul vechi se adaugă alte două în cazul în care primarul face parte şi din Comitetul Executiv Judeţean al PNL, aşa cum este cazul edililor de la Băbeni (Ion Bâzâc) şi Horezu (Ilie Fârtat). În fine, dacă primarul îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al organizaţiei atunci mai pune un milion în căciulă şi alt milion din cotizaţiile membrilor de partid. În total 5 milioane.

Un consilier judeţean porneşte de la 150 lei la care se adaugă bani în plus pentru o loc în CE Judeţean (Romulus Bulacu, Iuliana Moise, Ştefan Prală, Aurel Simion, Mihaela Andreianu, Victor Popescu, Adam Jinaru, Gheorghe Folea, Gheorghe Păsat, Victor Stănculescu şi Dumitru Tărăşenie) şi alţi bani dacă face parte din Consilii de Administraţie. Suma totală ajunge lejer la peste 100 de euro lunar. Nici directorii de deconcentrate nu scapă, ei urmând să plătească o cotizaţie în valoare de 5% din indemnizaţia de conducere. Cel mai ieftin scapă liberalii simpli care plătesc un leu pe lună.