Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACL vrea anularea accizei suplimentare la combustibili şi a taxei pe stâlp

Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au prezentat luni prioritățile parlamentarilor ACL în noua sesiune parlamentară. Pe lângă moțiunea de cenzură cu care PNL și PDL îl amenință pe Victor Ponta, parlamentarii din ACL au ca prioritate încă două proiecte legislative, pe care le solicită a fi dezbătute cât mai repede, potrivit Psnews.ro.

Blaga și Iohannis somează PSD să pună pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, pe cât de repede posibil, legea amnistiei şi graţierii, cât şi un proiect care prevede anularea accizei de 7 eurocenţi pe combustibil şi a taxei pe stâlp.

„Suntem îngrijoraţi de modul în care acţionează PSD şi aliaţii lui. Noi vom cere după alegerea noului Birou al Camerei punerea pe ordinea de zi cât mai rapid a legii graţierii şi amnistiei pentru că ne putem aştepta ca dl Ponta să se gândească să suspende pentru vreo două ore şi Codul penal ca să-şi rezolve problemele pe care le are cu principalii lui susţinători. Apoi vom reveni şi vom insista ca pe ordinea de zi să fie pus din nou proiectul de lege prin care cerem anularea taxei de 7 eurocenţi pe combustibil şi a taxei pe stâlp”, a declarat Blaga.

La rândul său, șeful PNL a precizat că parlamentarii PNL-PDL au ca priorităţi legislative în această sesiune parlamentară votul prin corespondenţă, prima intabulare suportată din resurse publice şi votul la vedere pentru ridicarea imunităţii parlamentarilor.