Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Zile decisive pentru clienţii ce au credite în franci elveţieni (UPDATE)

UPDATE: Amendamentul privind conversia creditelor la CHF la curs istoric a fost adoptat de comisiile de specialitate.

Legea conversiei creditelor în valute exotice va fi dezbătută azi în comisiile de specialitate şi mâine în plenul Camerei Deputaţilor. Deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, celebrul avocat Gheorghe Piperea şi un grup al clienţilor cu credite în CHF s-au luptat până în pânzele albe şi au reuşit astfel să aducă în atenţia aleşilor, legea conversiei creditelor în monedă exotică la cursul istoric. Liviu Dragnea declara săptămâna trecută că vrea “să se îndrepte nedreptatea făcută.”. Ședința de luni va avea loc de la ora 17.

“Azi şi mâine sunt zile decisive pentru toţi cei care aşteaptă uşurarea poverii datoriilor sau ruperea lanţurilor juridice ale acestora. Legea conversiei creditelor în valute exotice are şanse mari să treacă prin Parlament (azi, în comisiile de specialitate, mâine, în plenul Camerei Deputaţilor). Legea darii în plată va fi supusă mâine analizei Curţii Constituţionale. Personal, sunt optimist, în ciuda certitudinilor pe care vi le livrează banksterii că legea este infectată cu „veninul neconstituţionalităţii”. Singurul lucru de care mă tem este o eventuală amânare a judecăţii pentru 2017. Oricum, voi fi prezent pe ambele fronturi. Sper ca săptămâna asta calvarul să ia sfârşit.”, a scris avocatul Gheorghe Piperea pe profilul personal de facebook.