Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: stemasiemblema.ro

Victor Ponta se apără eficient!

Foto: stemasiemblema.roScrisoarea prin care Monica Macovei solicită Baroului retragerea dreptului de a profesa avocatura pentru Victor Ponta n-a rămas fără ecou. Fostul prim ministru a venit cu o întâmpinare care schimbă radical perspectiva prin care pot fi privite lucrurile. Iată: ”1. Solicitarea numitei Macovei Monica Luisa este un demers pur politic – din acest motiv a fost făcută în calitate de Parlamentar în Parlamentul European (nu de avocat), fără a indica niciun text legal în susţinerea cererii, publicând în mass media şi pe reţele sociale demersul său chiar înainte de a fi înregistrat la Barou şi a intra în dezbaterea Consiliului.

Fac precizarea că nu a fost ataşată la respectiva solicitare niciun document oficial (ordin Ministru, hotărâre judecătorească, etc) care să vină în susţinerea celor afirmate.

2. Numita Macovei Monica Luisa nu a invocat niciun text legal în solicitare din simplul motiv că prevederile din Legea 52/1995 sunt foarte clare şi nu sprijină în niciun fel demersul său.

3. În ceea ce priveşte admiterea mea în Barou aceasta s-a făcut prin Decizia 644/2005 în baza unui text legal (articolul 16 alin. 2 litera a şi b din Legea 51/1995) aplicabil la acea dată (care permitea Consiliului Baroului să ţină cont de titlul de doctor în drept şi vechimea în magistratură) – acea prevedere nu mai este azi în vigoare Decizia a îndeplinit toate condiţiile legale şi nu a fost contestată niciodată.

Mai fac şi precizarea că, în baza prevederilor legale şi a principiilor generale de drept, o Decizie administrativă emisă de Ministrul Educaţiei în 2016 nu poate în niciun fel să ducă la anularea Deciziei 644/2005 a Baroului Bucureşti.

În plus decizia (pe care o consider nelegala) Ministrului Educaţiei se referă la RETRAGEREA titlului de doctor în drept şi nu la anularea să! În baza principiilor de drept doar „anularea” poate produce efecte pentru trecut, în timp ce „retragerea” doar pentru viitor.”, Inteligent, nu-i aşa? Consiliul Baroului Bucureşti a amânat pentru dată de 31 august luarea unei decizii.