Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DOSARUL GHEORGHE URSU: Până la urmă, securiştii care l-au omorât pe dizident vor plăti

Procurori militari ai Secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii contra umanităţii cu privire la acţiunile represive şi sistematice desfăşurate împotriva lui Gheorghe Ursu, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, potrivit unui comunicat al PÎCCJ.

Pentru soluţionarea cauzei, în perioada următoare vor fi efectuate audieri, se precizează în comunicat.

Dosarul lui Ursu a fost unul dintre cele mai controversate din perioada dictaturii comuniste, arătând clar să sistemul era în stare să elimine fizic pe oricine i se împotrivea. În urma bătăilor aplicate de anchetatori, inginerul Gheorghe Ursu a murit, în anul 1985, în beciurile MIliţiei Capitalei.

Imediat după Revoluţie, familia dizidentului şi-a căutat dreptatea prin instanţe, fără vreo şansă, însă, de succes, tribunalele militare refuzând să ancheteze moartea suspectă a lui Gheorghe Ursu. Iată că, după 25 de ani, cercetările vor fi reluate acum şi, dacă procurorii găsesc probe suficiente, vor trimite cauza în judecată.

Fiul lui Gheorghe Ursu susţine că tatăl său a fost ucis de ofiţerii de miliţie Tudor Stănica, Creanga Mihail, Burcea Ştefan, precum şi de deţinutul de drept comun Marian Clită. Principalul vinovat pentru moartea lui Gheorghe Ursu ar fi, însă, fostul său anchetator Marin Pîrvulescu. Pîrvulescu este singurul care nici până azi nu a fost cercetat de procurori. Ofiţerii de miliţie au ajuns în faţa justiţiei, fiind condamnaţi la câte 10 ani de detenţie, dar nu au executat decât un an.