Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Programul „Cornul şi laptele”, la control

Prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin, informează asupra gradului de implementare a Programului pentru școli al României, în luna decembrie și până la data de 22 ianuarie 2018, desfășurat și la nivelul județului Vâlcea pentru anul școlar 2017-2018. Comisia constituită în baza Hotărârii de Guvern nr.640/2017, prin Ordinul Prefectului nr.484/2017, a fost convocată cu adresa nr.685/15.01.2018 la sediul Instituției Prefectului.

Pe ordinea de zi a fost supusă dezbaterii tema „Stadiul derulării Programului pentru școli al României, la nivelul județului Vâlcea. Probleme întâmpinate de instituțiile implicate în derularea programului”. În cadrul întâlnirii, reprezentanții instituțiilor cu competențe în domeniu au precizat că nu le-au fost semnalate în decursul anului 2017, de către unitățile școlare, probleme deosebite în derularea programului.

În baza contractului de furnizare nr.12952/1870/28.09.2017 privind achiziționarea și distribuția produselor lactate și de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, au beneficiat de produse lactate și de panificație un număr de 33.270 de elevi și copii preșcolari. Având în vedere competențele stabilite prin Hotărârea de Guvern nr.640/2017, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, prin compartimentul de resort, a dispus verificarea condițiilor de depozitare a produselor lactate și de panificație distribuite în cadrul programului, respectiv spațiile frigorifice, monitorizarea temperaturii în spațiile frigorifice, asigurarea apei potabile în unitățile școlare.

În cursul lunii decembrie au fost verificate următoarele unități școlare: Școala Gimnazială Luca Solomon Vaideeni, Colegiul Național Alexandru Lahovari, Școala Gimnazială Stoilești, Grădinița cu program normal Muereasca de Sus, Grădinița cu program normal Muereasca de Jos.

Nu au fost constatate deficiențe în urma controalelor și au fost făcute recomandări sanitare în conformitate cu legislația în vigoare.