Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

PREFECTUL de VÂLCEA a fost înlocuit

Foto: arhiva Vocea ValciiÎn cadrul programului inițiat de Ministerul Educației “Să știi mai multe, să fii mai bun!”, în vederea relaționării Instituției Prefectului Județul Vâlcea cu elevii, prefectul Radu Renga în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a propus desemnarea, din rândul elevilor cu rezultate excepționale la învățătură, a unui candidat pentru funcția de „PREFECT PENTRU O ZI”. Astfel, pentru o zi, atribuţiunile lui Radu Renga au fost preluate de un elev, olimpicul la informatică, fost membru în lotul național, Adrian Cătălin Badea. Acesta şi-a exercitat această funcţie în cursul zilei de astăzi, începând cu ora 9.00.

„Prefectul pentru o zi” s-a întâlnit la ora 09:15 cu reprezentantul Guvernului în judeţul Vâlcea, Radu Renga, apoi, de la ora 09:30 a relaţionat cu şefii de servicii din Prefectură.

Adrian Cătălin Badea este elev al Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea şi are 17 ani. El are la activ o serie de premii obţinute la concursuri şi olimpiade şcolare: medalie de aur şi menţiune la Olimpiada Naţională de informatică 2016, Craiova, premiul II la Concursul Naţional „Urmaşii lui Moisil” Iaşi, Olimpiada judeţeană de Informatică, clasa a X-a, punctaj maxim, premiul I, calificare în Lotul Naţional Lărgit de Informatică 2014, calificare în Lotul Naţional Restrâns de Informatică 2014, medalie de aur la Concursul Internaţional „John Atanasoff”, Shumen, Bulgaria, membru al echipei României, zece medalii de bronz, argint şi aur la olimpiadele naţionale de matematică şi informatică, de patru ori la matematică, clasele 5-8 şi de şase ori la informatică clasele 5-10.