Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Generala” Bică anunţă controale în şcoli: „Nu aveţi dreptul să strângeţi fondul şcolii”

După aproximativ o lună şi jumătate de la începerea noului an şcolar, inspectorul general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea, Andra Bică, a adus în discuţie, în cadrul unei şedinţe cu directorii unităţilor de învăţământ, delicata problemă a strângerii fondului şcolii şi al clasei, avertizând că această practică este ilegală. Asta în ciuda faptului că, în mod cert, o parte dintre şefii şcolilor şi-au asumat acest risc şi în spatele unor aşa-zise asociaţii de părinţi au cerut sume destul de mari de bani de la părinţi sub pretextul „schimbării perdelelor” sau te miri ce altceva.

„Generala” Andra Bică i-a avertizat însă, încă o dată, că strângerea acestor fonduri este ilegală şi, mai mult, a anunţat că în perioada următoare va demara controale în toate şcolile din Râmnicu Vâlcea, controale pe care le va face personal.

„După cum bine ştiţi, de ani de zile este interzis fondul clasei şi fondul şcolii. Nimeni nu a abrogat acea decizie şi aceasta este politica Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. Nu aveţi dreptul să strângeţi fondul şcolii. Vreau să vă spun că vă asumaţi în totalitate strângerea acestor fonduri, dacă mai există şcoli unde se strâng bani. Trebuie să recunosc faptul că mi-au fost aduse la cunoştinţă anumite reclamaţii, şi telefonic şi scris şi personal. M-am oprit lumea pe stradă să îmi spună că încă se mai cer bani la grădiniţe şi, în special, la clasele I-IV, pentru auxiliare, pentru rechizite şi pentru multe altele, precum şi pentru after school. Este un subiect destul de delicat, nu aveam de gând să îl deschid aici, dar vreau să vă spun că în următoarea perioadă va exista un control pe care-l voi face personal în toate şcolile din municipiul Râmnicu Vâlcea pe subiectul after school şi legalitatea acestora” – a declarat inspectorul general Andra Bică.