Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Elevii vâlceni, interesaţi de istoria Holocaustului

Între 12-15 iulie 2010, la Braşov, s-a desfăşurat Faza Naţională a Concursului „Memoria Holocaustului”, aflată la cea de a III-a ediţie. Din judeţul nostru au participat Ştefan Alexandru Ştefăniţă, elev în clasa a VII-a la Şc. T. Vladimirescu Drăgăşani şi  Şelaru Leonard Ilie, elev în clasa a XI-a la Gr. Şc. Oltchim Rm. Vâlcea. Concursul îşi justifică existenţa prin necesitatea cunoaşterii şi conştientizării de către copii şi tineri a istoriei Holocaustului, constituind un răspuns oportun pe plan educaţional, cerinţei de formare a viitorului cetăţean al spaţiului Uniunii Europene. Concursul urmăreşte formarea şi dezvoltarea la elevi a comportamentului tolerant, democratic, a spiritului civic, a deprinderilor de a aparţine unei  comunităţi fără manifestări de rasism, antisemitism, violenţă, discriminare şi intoleranţă. Se urmăreşte, de asemenea, considerarea Holocaustului ca o încălcare brutală şi gravă a primului drept al omului – dreptul la viaţă.

Concursul a constat în următoarele probe: o probă scrisă de evaluare a cunoştinţelor însuşite din bibliografia referitoare la problematica Holocaustului (probă cu durata de două ore la gimnaziu şi de trei ore la liceu), o probă practică constând în elaborarea unui afiş, poster sau lucrare plastică a cărei tematică trebuia  să  fie centrată  pe Holocaust (la gimnaziu), o probă orală, constând într-un comentariu pe baza unui material de presă sau a unui film documentar (la liceu). În urma desfăşurării acestor probe, elevul Şelaru Leonard Ilie (pregătit  de d-l prof. Pană M. Tiberiu şi d-na prof. Achim Manuela Ioana) a obţinut Premiul Special. Acest premiu  se adaugă altor două premii obţinute de către elevi ai aceluiaşi liceu – Grupul Şcolar Oltchim – la prima ediţie a concursului „Memoria Holocaustului”  (2006), sub îndrumarea competentă a aceloraşi profesori.

Comisia Naţională de Evaluare a apreciat astfel pregătirea temeinică dovedită de către elevul premiat cât şi rolul determinant al profesorilor coordonatori în obţinerea acestui rezultat.

Evidenţiind acest nou succes al şcolii vâlcene, trebuie să remarcăm încă o dată interesul  actual pentru problematica Holocaustului, manifestat de unii elevi şi profesori.