Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Vâlcea, a furat o mașină din Timișoara și a fost prins de polițiști la Arad. Suspectul, care nu are permis de conducere, a fost depistat de polițiștii rutieri în noaptea de marți spre miercuri, în timp ce conducea pe Calea Aurel Vlaicu din Arad. „În urma verificărilor, s-a constatat că autoturismul figurează ca fiind furat din municipiul Timișoara. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de zile, fiind prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad a emis, pe numele celui în cauză, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Arad.
![](https://voceavalcii.ro/wp-content/uploads/2023/01/360ae9eaaa5267376362bfa3b7807f25maxim.jpg)
Lasă un comentariu