Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

IMPACT între două maşini la FÂRTĂŢEŞTI

În dimineaţa zilei de miercuri, 4 martie a.c., în jurul orei 10.15, un accident rutier a avut loc pe DN 65 C, în localitatea Fârtăţeşti. Din primele cercetări ale poliţiştilor, se pare că o şoferiţă, Maria I. – 36 de ani, a intenţionat să efectueze un viraj la stânga, pe un drum sătesc, iar la un moment dat a acroşat un autoturism, care circula în aceeaşi direcţie de mers şi care era angajat în depăşirea sa. În urma impactului, ambele maşini au părăsit carosabilul.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a şoferiţei Maria I., care a fost transportată la spital, unde i s-a stabilit ca diagnostic „ T.C.C. acut închis”, nefiind necesară internarea acesteia. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Foto: arhivă