Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: PIETONII din RÂMNICU VÂLCEA, amendaţi pe capete de Poliţia Rutieră

În ultimele două zile, poliţiştii de circulaţie ai Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au organizat acţiuni ample pe raza municipiului, vizaţii fiind pietonii care traversează străzile prin loc nepermis, dar şi şoferii care nu acordă prioritate. Astfel, miercuri şi joi, 18-19 februarie 2015, agenţii rutieri au aplicat nu mai puţin de 219 sancţiuni contravenţionale, 96 din cei amendaţi fiind pietoni care nu au obiceiul de a traversa strada pe „zebră”. Câţiva pietoni au fost prinşi chiar în dreptul Spitalului Judeţean Vâlcea, fiind cazul unui bătrân care abia fusese externat din spital, dar care nu s-a gândit că-şi pune viaţa în pericol când a trecut strada prin loc nepermis, deşi traficul rutier era intens la acea oră.

Însă nu numai pietonii au picat în „plasa” poliţiştilor, ci şi şoferii. Astfel, în două zile, au fost reţinute nu mai puţin de 30 de permise de conducere, majoritatea fiind reţinute pentru neacordare de prioritate a şoferilor pe trecerea de pietoni, dar şi pentru depăşire neregulamentară.

În final, şoferii şi pietonii din Râmnicu Vâlcea trebuie să ştie că acţiunile Poliţiei Rutiere vor continua şi zilele viitoare.