Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Escroc ARESTAT după ce a PĂCĂLIT instanţele judecătoreşti cu documente FALSE

Poliţiştii vâlceni au reuşit să demaşte un escroc, care în ultimii ani i-a înşelat până şi pe judecători cu documentele şi ştampilele lui falsificate. Constantin Iulian Radu, zis Florarul, încerca de ani de zile să pună mâna pe terenul unei familii în valoare de 4 milioane de lei, el înscenând chiar şi un incendiu.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii şi procurorii vâlceni au descins la locuinţa lui Constantin Iulian Radu, zis şi Florarul, existând suspiciuni asupra acestuia că se foloseşte de documente şi ştampile false în instanţă. Conform anchetatorilor, bărbatul încerca de ani de zile să intre în posesia unui teren ce aparţine unei familii. Pentru a face acest lucru, el a înscenat un incendiu, pentru care a cerut despăgubiri acelor persoane în instanţă. Infractorul a solicitat să-i fie încredinţat acel teren în schimbul despăgubirilor ce însumau peste 4 milioane de lei, cât susţinea că este paguba.

Numai că, întreg procesul a fost o făcătură, pentru că escrocul Constantin Iulian Radu a falsificat absolut toate documentele pe care le-a prezentat în instanţă, unele dintre ştampilele false folosite fiind chiar ale unor instituţii de stat din Vâlcea. Infractorul şi-a trimis victimele în judecată fără ca ele să ştie, dând adrese mai vechi ale sale, la care soseau citaţiile pe care tot el le primea şi le dădea curs, folosindu-se de aceleaşi documente false. Ultima sa ispravă a fost acea în care a întocmit o adresă, prin care, în numele acelei familii păgubite, solicita să-i fie încredinţat terenul în schimbul banilor.

Trimis după gratii pentru 30 de zile

La sfârşitul săptămânii trecute însă, el a fost demascat, iar procurorii şi poliţiştii au găsit, în urma percheziţiilor domiciliare, zeci de documente şi ştampile falsificate. Toate acestea au fost ridicate şi duse la expertize, ele urmând a fi puse cap la cap. Oamenii legii sunt convinşi că, după ce vor analiza mai bine documentele, vor mai descoperi şi alte fraude comise de suspectul Constantin Iulian Radu.

Deocamdată, procurorii l-au prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Magistraţii au aprobat cererea şi l-au trimis pe escroc după gratii pentru 30 de zile. „În baza art. 226 din C.p.p., admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. În temeiul art. 223 alin. 1 lit. d teza a doua din C.p.p. şi art. 223 alin. 2 din acelaşi cod, dispune arestarea preventivă a inculpatului RADU CONSTANTIN IULIAN , pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 05 septembrie 2014 şi până la data de 04.10.2014, inclusiv. În baza art. 230 alin. 1 şi 2 din C.p.p., dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 din C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 05.09.2014, ora 15.30″ – se arată în soluţia magistraţilor Judecătoriei Rm. Vâlcea.