Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bărbat găsit în comă într-o parcarea din Drăgăşani

Poliţiştii din Drăgăşani nu au putut nici până acum să descopere împrejurările în care un bărbat s-a ales cu lovituri grave la cap, lovituri ce l-au băgat într-o comă profundă. Oamenii legii au fost anunţaţi în data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 20.48, că într-o parcare de pe strada I.C. Brătianu a fost găsit un bărbat ce se afla întins pe jos şi avea leziuni în zona capului. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar ulterior la UPU Craiova. „În baza celor sesizate, poliţiştii au procedat la identificarea persoanei în cauză, stabilind că este vorba de B. Costinel, de 34 de ani. Din discuţiile purtate cu medicul de gardă s-a stabilit că persoana în cauză prezintă leziuni la nivelul capului, fiind diagnosticat cu traumatism occipital parietal stâng-plagă contuză, comă profundă, însă nu prezinţă urme de violenta. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că cel în cauză a fost victima unei autoaccidentări produse prin cădere” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.