Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ard și golurile alpine

Seceta care domină toamna aceasta uscată dă naștere, spontan, la incendii în păduri și în golurile alpine. La sfârșitul lunii trecute, în zona montană Rânca, la Vârful Cioara, a izbucnit un aprig incendiu ce amenința să se întindă pe o mare suprafață de teren, până la pădurile de conifere ce străjuiau golul alpin afectat. În acel areal, aflat în administrarea firmei FOREST GUARD, administratorul „Sitului Parâng”, s-au aflat, la post, trei rangeri care au intervenit prompt, chinuindu-se ore întregi ca să stingă vâlvătaia care era întreținută de vânt. Având nevoie de ajutoare, ei au anunțat conducerea FOREST GUARD dar și oficialitățile responsabile în zonă Jandarmeria și ISU Gorj. Focul a fost limitat într-un perimetru de 3.000 m.p., la evitarea întinderii lui pe mari suprafețe de rangerii Ștefan Făsuiescu, Alexandru Vârlan, Constantin Munteanu, ing. Gheorghe Deaconeasa administratorului Sitului Parâng, sg. Maj. Borcan Gheorghe și plut. Ionuț Hodoiu jandarmi. După sosirea pompierilor de la ISU Gorj, situația a fost preluată strict sub control, mai apoi incendiul fiind stins complet. La fața locului au rămas, pentru supraveghere, timp de 48 de ore, rangerii lui Gheorghe Deaconeasa. Dacă aceștia nu se aflau la posturile de observație în zona administrată de firma lor, se putea vorbi, la timpul trecut, de mii de metri cubi de arbori sau de cherestea. Raul POP