Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

AGENŢII ECONOMICI verificaţi de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pentru prevenirea evaziunii fiscale, dar și pentru combaterea ilegalităţilor comise în domeniul proprietăţii intelectuale și drepturilor de autor .
La data de 4 noiembrie a.c., polițiștii au efectuat o acţiune pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, controalele vizând 17 operatori economici.

Polițiștii au constatat 8 contravenții incriminate şi sancţionate de Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerț ilicite, O.U.G nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat şi Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor.

Au fost constatate 2 infracţiuni, una dintre acestea la regimul drepturilor de autor, iar cealaltă la legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, polițiștii înregistrând dosare penale în care au fost demarate cercetările.