Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A făcut accident conducând mopedul şi băut, şi fără permis de conducere

Sâmbătă, 18 iunie a.c., în jurul orei ora 21:45, B. Gheorghe, de 58 de ani, din Rm. Vâlcea, a condus un moped pe strada Ştirbei Vodă din Râmnicu Vâlcea, iar la un moment dat l-a acroşat pe I. Mihai, de 45 de ani.

I. Mihai se deplasa pe o bicicletă, în aceeaşi direcţie de mers. În urma acestui incident, nici conducătorul mopedului, şi nici biciclistul nu a suferit nici o leziune. Numai că… în urma verificărilor poliţiştilor rutieri în bazele de date, a rezultat faptul că B. Gheorghe nu deţine permis de conducere. De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest a conducătorul mopedului, a rezultat o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, conducătorul mopedului, B. Gheorghe s-a ales cu dosar penal.