Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: expressen.se

Un cerşetor român s-a căsătorit cu o suedeză care îi aducea mâncare

Foto: expressen.seO suedeză s-a căsătorit, la Goteborg, cu un cerşetor român pe care-l vedea de la fereastra apartamentului în care locuia cu cei şase copii ai săi, după ce, din milă, ajunsese să-i ducă zilnic de mâncare, ne informează publicaţia Goteborgs Posten.

Florin Şerban (22 de ani) îşi aşeza zilnic paharul, pe trotuar, în faţa sa, şi aştepta ca suedezii care ieşeau dintr-un magazinul alimentar situat în cartierul Biscopsgarden să arunce în el un bănuţ. Acolo l-a observat pentru prima dată şi Josefin Karlsson (38 de ani). Ea îl vedea zilnic şi de la fereastra apartamentului în care locuia. După un timp, Josefinei a început să-i pară rău de el şi s-a hotărât să-l ajute.

Cei doi se înţelegeau într-o engleză aproximativă, iar după câteva luni, mai precis în primăvara acestui an, Josefin si Florin au decis să devină o pereche. Idila lor a stârnit un val de curiozitate în Suedia, iar ziariştii din peninsula scandinavă au numit-o „Povestea Cenuşăresei”.

Totul a culminat la începutul acestei săptămânii, când cei doi s-au prezentat în faţa ofiţerului stării civile şi s-au căsătorit.

La cununie, mireasa a fost îmbrăcată într-o rochie de culoare roşie, iar pe cap purta o coroniţă, cu flori albe, împletită de fiica sa cea mare în vârstă de 16 ani. Florin a avut un costum de culoare închisă, iar pe cap a purtat nelipsita pălărie ţigănească.

Felicitarile şi masa s-au desfăşurat într-o casă închiriată de cei doi din localitatea Halmstad. Meniul servit a fost jumătate suedez, jumătate românesc. Cei doi îşi mai doresc să facă o cununie catolică şi în România.