Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Steaua W26, cea mai mare stea din Univers, se pregăteşte să moară

Cea mai mare stea cunoscută până în prezent este pe moarte, iar într-un final va exploda, au anunțat astronomii, relatează AFP, potrivit huffingtonpost.com.

Steaua W26, observată pentru prima dată în 1998, este o stea din clasa „superuriaşelor roşii”, un termen utilizat pentru a descrie stelele de mari dimensiuni şi cu o durată scurtă de viaţă. Stelele din această categorie au o durată de viaţă mai scurtă, de câteva milioane de ani, după care îşi epuizează combustibilul nuclear şi explodează în supernove.

Folosind un telescop de la Observatorul European Austral din Chile, astronomii au studiat steaua W26. Aflată la aproximativ 16.000 de ani lumină distanță de Pământ, steaua are un diametru de 3.000 mai mare decât cel al Soarelui.

W26 a început să devină instabilă şi să îşi elimine învelişurile exterioare, o etapă-cheie în procesul ei de distrugere, potrivit unui studiu apărut în publicaţia britanică Monthly Notices editată de Royal Astronomical Society (RAS). Într-un comunicat de presă, Societatea Astronomică Regală a arătat că W26 este „cea mai mare stea cunoscută până acum”. Observațiile sugerează că „W26 se apropie de sfârșitul vieții sale și că, într-un final, va exploda sub forma unei supernove (o explozie stelară)”.

W26 este înconjurată de un nor de gaz, denumit nebuloasă, alcătuit din hidrogen strălucitor, ai cărui atomi au fost deposedaţi de electronii lor. Materialul ejectat în afara stelei include numeroase elemente chimice, precum magneziu şi siliciu, materiale necesare pentru formarea planetelor telurice precum Terra. Un nor asemănător a fost descoperit în jurul rămăşiţelor unei stele care a devenit supernovă în 1987. „Prezența norului și luminozitatea stelară ridicată sugerează că W26 este o gigantă roșie care trece printr-o pierdere extremă de masă”, se mai arată în studiu. O superuriaşă roşie îşi elimină straturile superioare după ce şi-a „îmbogăţit” materialul intern de pe urma reacţiilor nucleare care au loc în nucleu său.

W26 este localizată într-un roi stelar denumit Westerlund 1, în care se află sute de mii de stele. Westerlund 1 este cel mai mare grup de stele din galaxia noastră, Calea Lactee.