Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA! Şofer ÎMPUŞCAT în cap de un poliţist

UPDATE: Tânărul de 27 de ani împuşcat în cap a decedat, ne informează Digi24. Acesta era tatăl unui copil. Este cunoscut ca un recidivist, cu trei dosare penale, toate în regimul circulației. A fost cercetat în 2016, pentru două situații în care a condus fără permis de conducere și a refuzat recoltarea de probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei, iar în prezent este cercetat pentru o faptă din 2017, când a condus fără permis de conducere, sub influența alcoolului. Anterior acesta a fost reținut și s-a aflat sub control judiciar.

Din primele cercetări, a reieșit că, în momentul în care bărbatul a lăsat mașina și a fugit, polițistul l-a somat să oprească, a alergat după el și a apucat să-l prindă de umeri, din spate, în timp ce avea pistolul în mână. Atunci arma s-a descărcat, iar glonțul l-a lovit în cap.

 

Caz şocant la Vaslui! Un polițist a împușcat, în urmă cu puţin timp, un tânăr în vârstă de 27 ani. Din primele informații, se pare că acesta a fost nevoit să folosească arma din dotare întrucât bărbatul se opunea arestării.
Martorii au declarat pentru ziarul Vremea Nouă că tânărul se urcase la volanul mașinii deși avea permisul de conducere suspendat. În momentul în care polițistul i-a făcut semn să oprească mașina, acesta a oprit-o, însă a abandonat-o și a fugit. În acel moment, a fost urmărit de poliţist, fiind împușcat în cap de către acesta.
La fața locului au sosit echipaje de Poliție, Jandarmerie și Ambulanță. Tânărul a fost preluat de o Ambulanță SMURD și a fost transportat cu elicopterul la Iași. Potrivit primelor informaţii, tânărul este în stare gravă.
Zona a fost încercuită, la fața locului ajungând și șeful Poliției Județului Vaslui, Doru Panțâru, precum și cel al Poliției Municipale. In aceste momente se fac cercetări.