Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Monica Macovei cere ca Ponta să fie exclus „imediat” din Baroul București unde a intrat fără examen, doar pentru că avea diplomă de doctor în drept

Mircea Dumitru, ministrul Educației, a semnat ieri ordinul de ministru prin care se retrage titlul de doctor în domeniul drept, care i-a fost acordat domnului Ponta V.Victor Viorel de către Universitatea din București în anul 2003.

Monica Macovei cere excluderea”imediată” din Baroul București a fostului premier și își justifica cererea:”Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diplomă de doctor în drept, fără să dea examen. Titlul de doctor i-a fost retras, așa încât nu mai poate rămane nicio clipă în Baroul București”.

Europarlamentarul a adresat solicitarea motivată mai sus, decanului Baroului București, Ion Dragne și a arătat că aceasta se bazează pe faptul că decizia de retragere a titlui de doctor în drept a lui Ponta este definitivă, fiind dat în acest sens Ordinul Ministrului Educației.