Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un scenariu mizerabil. Mişcarea a fost furată!

După ce mii de români au ieşit în stradă, seară de seară, timp de mai bine de o săptămână de zile, pentru a cere reformarea sistemului politic, considerat principalul responsabil de tragedia de la Colectiv, lumea s-a împuţinat şi mulţimii i s-a schimbat compoziţia. Tinerii „frumoşi şi liberi” au fost înlocuiţi de spărgătorii de manifestaţii, nişte ciudaţi tuciurii care, după cum spun cei care i-au remarcat, miroseau de departe a băutură ieftină. Până la urmă, în Piaţa Universităţii nu s-a construit nimic. La fel ca şi oamenii arşi care s-au stins încet în spitale, manifestaţia s-a stins fără să lase în urmă niciun lider remarcabil.

Clasa noastră politică a încercat să facă pe proasta, dând teme peste noapte străzii și așteptând tot din stradă soluții. Ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa că ne-au furat mişcarea. Încă una. Ne-au furat-o pe aia din Decembrie ’89, pentru că eram foarte tineri și foarte proști. Ne-au furat-o și pe aia din 13-15 iunie, când am ratat lustrația. De câte ori s-a ieșit în stradă și s-a cerut ceva, a venit câte un băiat fermecător al Sistemului (Petre Roman, Teodor Stolojan, Mugur Isărescu) care a dat asigurări că se ocupă el de problema noastră. Noi ne-am dus acasă, iar el s-a apucat tot de aranjamente.

Salut cu maxim respect oamenii care au ieșit în stradă și au pus suficientă presiune cât să plece acasă Ponta, Oprea și Piedone. Eu n-am ieșit, pentru că, după ce am văzut atâtea revoluții furate, am devenit neîncrezător. Şi legat de acest eveniment istoric, rămân sceptic. Nu aţi observat că oricine a încercat să strige “Jos Iohannis” sau să îl cinstească pe Dumnezeu în pieţele unde s-au ţinut protestele, au fost maziliţi din start. Grupurile foarte bine organizate şi cu o puternică susţinere a presei centrale, s-au transformat în liderii protestatarilor.

Profitând de lipsa de coeziune şi de idei clare a ceea ce-şi doresc românii ca alternative la actualul sistem şi actuala clasă politică, şmenarilor le-a fost foarte uşor să preia controlul şi să-i manipuleze pe români, ducându-i exact unde au vrut ei şi făcându-i să creadă că Iohannis este soluţia şi în el trebuie avută toată speranţa. Preşedintele este un doar un papiţoi care face doar ce i se dictează din spatele cortinei. El a venit cu propunerea româno-francezului Dacian Ciolos, pentru Palatul Victoria, în fruntea unui guvern tehnocrat. Pe cine va reprezenta Dacian Cioloş? În slujba cui se va afla el, de fapt? Este Dacian Cioloş o dronă? Iată doar câteva dintre întrebările spuse sau nespuse, dar adresate, în mod direct, preşedintelui României.

Sigur, Dacian Cioloş este o soluţie livrată din afara României. Nu ştiu dacă este vorba despre licuriciul mai mic, care este Uniunea Europeană, sau despre Marele Licurici de la Washington. Altfel de unde ştia un ziarist de la Realitatea FM, încă din 23 octombrie, că vom avea un prim ministru tehnocrat, în persoana lui Cioloş? În mod cert, în calitatea sa de comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloş nu s-a comportat, nicio secundă, ca un cetăţean al ţării. Pentru România, dosarul agricol este o întreagă succesiune de înfrângeri. “Tehnocratul” este căsătorit cu o franţuzoaică, nepoata fostului ministru francez de Externe Michel Barnier, individă care, în 2004, a întocmit un raport prin care a criticat vinurile româneşti, spunând despre acestea că sunt de slabă calitate sau contrafăcute.

Cioloş, în calitate de comisar european a servit, cu prioritate, interesele Germaniei, Franţei şi al altor câtorva state. Concluzia multora este că el este omul lui Soroş şi al Grupului Bildeberg. Licuricii trebuiau neapărat să se asigure că România va fi de partea Statelor Unite în viitoarea conflagraţie mondială. Au reuşit, iar mulţimea a fost prostită mai rău ca la revoluţie. Astfel, a trecut şi revoluţia din pauza de cafea (revoluţia Facebook în varianta românească) şi avem şi un prim ministru stabilit cu mult timp în urmă. Ce ar mai fi de adăugat?